Stiri Piata


BANCA TRANSILVANIA S.A. - TLV

Rezultate financiare preliminare 2025

Data Publicare: 27.02.2026 8:04:45

Cod IRIS: CBDC2

 

Comunicat de presa

27/02/2026

 

 

GRUPUL BT IN 2025: REZULTATE FINANCIARE SOLIDE

SI CRESTERE PESTE MEDIA PIETEI

Rezultatele financiare preliminare la 31/12/2025

 

Highlights 2025

  • Crestere pentru toate liniile de business ale bancii
  • A fost un an foarte dinamic pentru Grupul Banca Transilvania in achizitii si fuziuni
  • BT este banca #1 privind satisfactia clientilor, cu cel mai ridicat NPS
  • +65% contributia totala BT la bugetul public, in 2025, fata de 2024

 

Banca Transilvania a inregistrat in 2025 cresteri peste media pietei in finantari, operatiuni si tranzactii, iar evolutia profitului reflecta dinamica activitatii comerciale si eficienta operationala. 

Achizitiile si fuziunile BT din 2025 au consolidat pozitia Grupului Banca Transilvania in banking, pensii private si microfinantare, in Romania si Republica Moldova.

Actionarii au beneficiat de doua runde de dividende: 1,59 miliarde lei, distribuite din profitul anului 2024 (in iunie), respectiv 700 milioane de lei, din rezervele de profit acumulate in anii anteriori (in decembrie).

Banca Transilvania este pe primul loc privind satisfactia clientilor bancilor mari din Romania, cu 12 puncte peste media pietei (NPS – Net Promoter Score). Clientii apreciaza calitatea produselor si serviciilor, profesionalismul echipei si infrastructura care face banking-ul mai simplu.

BT a continuat sa fie principalul finantator al economiei romanesti, mobilizand cele mai multe resurse din sistemul bancar pentru finantarea companiilor, populatiei si proiectelor strategice ale Romaniei. Contributia totala a bancii la bugetul public, incluzand impozitele, contributiile sociale, taxa pe cifra de afaceri si contributia la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a fost de 2,9 miliarde lei, +65% fata de 2024.

 

 

„2025 a fost un an de crestere pentru Grupul Banca Transilvania, cu rezultate financiare peste media pietei si cel mai puternic ultim trimestru din ultimii ani, ceea ce a consolidat pozitia noastra de lider. Am finalizat achizitii si fuziuni strategice in Romania si Republica Moldova. Au fost, de asemenea, doua runde de dividende. Le multumesc investitorilor, actionarilor si clientilor pentru incredere, iar echipei Grupului BT, pentru contributia la aceste rezultate. Am inceput 2026 cu un model de business robust, disciplina financiara si atentie la oportunitatile de crestere. Ramanem angajati in sustinerea economiei romanesti chiar si in perioade de volatilitate, asa cum este cea in care ne aflam.” - declara Horia Ciorcila, Presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania.  

 

Rezultatele financiare ale Grupului Financiar Banca Transilvania

  • Profitul net consolidat pentru intreg anul 2025, la nivelul Grupului BT, a fost de 4,66 miliarde lei in 2025, ceea ce confirma performanta operationala solida si eficienta modelului de business.
  • Profitul Grupului BT a fost de 1,39 miliarde lei in ultimul trimestru din 2025, +7,4% fata de trimestrul al treilea din 2025, marcand cel mai puternic trimestru al anului.
  • Activele totale au ajuns la 224,4 miliarde lei la 31 decembrie 2025, +8,4% fata de 31 decembrie 2024, ceea ce arata pozitia Grupului BT pe piata si cresterea volumului de business.
  • Creditele si creantele din leasing nete au ajuns la 106,7 miliarde lei, o evolutie de +10,7% fata de 31 decembrie 2024, sustinuta de cererea de finantare din partea companiilor si a populatiei. La nivel consolidat, raportul credite/depozite a ajuns la 64,7%, in crestere cu 3,9 puncte procentuale.

 

Grupul BT a marcat in 2025 doua fuziuni simultan, in Romania si Republica Moldova: Banca Transilvania – OTP Bank Romania si Victoriabank – BCR Chisinau. De asemenea, a finalizat doua achizitii strategice: BRD Pensii, jucator pe Pilonul 2 si Pilonul 3 de pensii private, precum si Microinvest, liderul pietei de microfinantare din Republica Moldova.

Performanta financiara a Bancii Transilvania

  • Profitul net al bancii a fost de 4,10 miliarde lei, +16% in 2025 fata de 2024, o confirmare a evolutiei solide a activitatii comerciale si eficienta operationala.  
  • Profitul net BT in trimestrul al patrulea din 2025 a fost de 1,17 miliarde lei, +2,4% peste nivelul trimestrului al treilea din acest an si +42,6% comparativ cu trimestrul al patrulea din 2024, marcand cel mai puternic final de an din ultimii ani.
  • Raportul credite brute/depozite a urcat la 62,6%, cu 5,4 puncte procentuale peste valoarea din decembrie 2024, evolutie determinata atat de portofoliile achizitionate, cat si de cresterea organica alimentata de cererea ridicata de credite.
  • Rata creditelor neperformante (conform EBA) este de 2,40%, la 31 decembrie 2025, iar gradul de acoperire cu provizioane totale pentru expunerile neperformante a fost de 178,9%, reflectand o pozitie prudenta si calitatea portofoliului.
  • Cheltuielile nete cu ajustarile de depreciere si pierderile asteptate pentru active si provizioane pentru alte riscuri si angajamente de creditare crescut la 622,2 milioane de lei, generand un cost al riscului care se mentine sub 1% (0,59%). Cifrele confirma profilul de risc controlat al bancii.
  • Eficienta operationala a bancii s-a imbunatatit cu aproape 1 punct procentual (0,99 puncte procentuale), atingand la 44,39% ca urmare a eficientizarilor operationale implementate de-a lungul anului 2025. Fara impactul taxei pe cifra de afaceri – care adauga aproape 5 puncte procentuale – raportul cost venit (C/I Ratio) ar fi de 39,4%.
  • Rentabilitatea capitalului propriu (ROE, Return on Equity) a atins 25,23% in decembrie 2025. Rata solvabilitatii BT este de 22,7%, incluzand profitul net interimar pentru primul semestru in fondurile proprii, ceea ce mentine banca intr-o pozitie solida de capital, capabila sa sustina cresterea viitoare. 

Performanta liniilor de business

Banca Transilvania a ajuns la aproape 5 milioane de clienti activi (retail si companii) la finalul anului trecut. In 2025, BT a atras peste 470.000 de noi clienti persoane fizice, la care se adauga cei peste 130.000 proveniti de la OTP Bank Romania, in urma fuziunii cu Banca Transilvania.

  • Banca a finantat companiile cu 21,1 miliarde lei si persoanele fizice cu 12,9 miliarde lei.
  • Soldul creditelor brute la nivelul bancii este +22,6%, crestere sustinuta in special de segmentul populatie, unde soldul creditelor a avansat cu 26,7%.
  • Volumele creditelor noi acordate persoanelor fizice sunt +28,1% fata de 2024, crestere sustinuta in special de interesul pentru creditul imobiliar/ipotecar. Soldul creditelor ipotecare/imobiliare a ajuns la 24,9 miliarde lei, +29,2% fata de decembrie 2024, reprezentand 23,6% din portofoliul total de credite.
  • Volumul creditelor pentru companii este +19,9%, evolutie care include si impactul integrarii portofoliului OTP Bank Romania. In 2025, BT a continuat sa fie lider si aranjor al facilitatilor sindicalizate in sectoare-cheie, precum energie, automotive, telecomunicatii si industrie.
  • Numarul de carduri emise de BT a ajuns la peste 8 milioane, iar numarul tranzactiilor cu cardul este +19% fata de 2024. Ecosistemul continua sa accelereze: peste 5,7 milioane de carduri unice sunt inrolate in aplicatiile BT Pay (destinata persoanelor fizice) si BT Go (destinata antreprenorilor)

Grupul Banca Transilvania a inceput 2026 cu o pozitie solida pentru viitoarea crestere. O serie de noutati – una la aproximativ doua zile – cum ar fi: reprezentarea Romaniei la CEE Forum Viena, lansari si atingerea unor cifre rotunde pe diferite segmente de piata confirma dinamica si ritmul accelerat al BT.

 

Banca Transilvania | Directia Comunicare & Relatii Publice

 

 

INFORMATII PENTRU INVESTITORI

Investitorii care doresc sa participe la videoconferinta BT privind rezultatele financiare preliminare aferente anului 2025, organizata de BT in 2 martie 2025, ora 16:00 (ora Romaniei), sunt invitati sa transmita o solicitare la adresa investor.relations@btrl.ro.

Rezultatele financiare preliminare 2025, inclusiv in format editabil, sunt disponibile pe site-ul BT, platforma Relatii investitori, incepand cu 27 februarie 2026, ora 8.00.

Situatiile financiare la 31 decembrie 2025 sunt preliminare si nu sunt auditate sau revizuite, iar situatiile financiare la 31 decembrie 2024 sunt auditate.

 

DETALII DE CONTACT

Pentru investitori: investor.relations@btrl.ro

Pentru presa: comunicare@btrl.ro

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.