Stiri Piata


ROMPETROL RAFINARE S.A. - RRC

Petrochimia din Petromidia produce in premiera un nou sortiment de polimer

Data Publicare: 11.03.2026 9:30:14

Cod IRIS: B11E4

11 martie 2026                                                                          Contact: Ionela Barboi

                                                                                                         Tel: 0372/276 125

                                                                                                    

Petrochimia din Petromidia produce in premiera un nou sortiment de polimer

 

Rompetrol Rafinare, operatorul singurei divizii de petrochimie din Romania, a inceput productia unui nou sortiment de polimer – Polipropilena Random Copolimer, rezultat al unui proces tehnologic strategic, menit sa diversifice portofoliul de produse si sa raspunda cererii crescute din industriile auto si alimentare.  

 

„Prin dezvoltarea acestui nou sortiment, raspundem cererii in crestere de polimeri premium de pe piata din Romania si cea regionala. Este un pas major realizat de compania noastra, care va aduce un progres semnificativ diviziei de petrochimie, singura din tara, un real sprijin pentru sectoare industriale majore din Romania”, a declarat Sorin Graure, Director General Rompetrol Rafinare.

 

Copolimerul este produs in instalatia de Polipropilena (PP), care a necesitat o serie de adaptari si reconfigurari tehnice majore. Procesul a inclus configurarea detaliata a echipamentelor, testarea si ajustarea sistemelor, astfel incat parametrii de productie sa fie optimizati pentru noul produs si pentru asigurarea standardelor inalte de calitate.

 

Pentru producerea copolimerului se foloseste materia prima clasica – propilena – la care se adauga etilena in proportii variabile, in functie de sort si de aplicatia finala. Includerea etilenei (materie prima de calitate superioara, disponibila exclusiv prin importuri) necesita un grad ridicat de atentie si pregatire din partea personalului dedicat al instalatiei, calibrarea materiei prime fiind esentiala in obtinerea unui produs conform.

 

Noul sortiment se diferentiaza semnificativ de polimerii produsi in mod recurent, prin faptul ca ofera proprietati fizicomecanice imbunatatite, in special la temperaturi scazute. Aceasta performanta superioara o face potrivita pentru aplicatii cu cerinte tehnice ridicate.

 

Industria auto reprezinta principalul consumator, folosind copolimerul pentru obtinerea de produse cu rezistenta si flexibilitate ridicate. Volume semnificative sunt utilizate si in industria alimentara, precum si in aplicatii speciale unde sunt necesare caracteristici tehnice avansate.

 

In industria alimentara, acest tip de sortiment este folosit pentru cutii, caserole si ambalaje destinate produselor refrigerate. Atat copolimerul, cat si celelalte sorturi produse de Rompetrol Rafinare si utilizate de producatori, respecta toate normele UE privind siguranta alimentara.

 

Totodata, copolimerul este utilizat in productia de obiecte injectate de uz general – unde se solicita un echilibru optim intre rigiditate si flexibilitate sau in fabricarea de capace si sisteme de inchidere pentru ambalaje.

 

In cadrul testelor initiale de productie derulate la finalul lunii februarie, instalatia a realizat aproximativ 187 de tone de copolimer, estimarile de productie fiind de 11.000 de tone/an.

 

Divizia petrochimica a procesat, in 2025, 114 mii de tone de materii prime (propilena si etilena), nivel in crestere fata de 2024, pe fondul repornirii instalatiei de polietilena de joasa densitate (LDPE), dupa o pauza de un an si jumatate.

 

Astfel, in 2025 a fost realizata o productie totala de polimeri de 85 de mii de tone, directionata in cea mai mare parte catre piata interna, in conditiile unei functionari optimizate pentru echilibrarea cererii clientilor si imbunatatirea rezultatelor financiare.

 

Ca unic furnizor de polipropilena si polietilena din Romania, divizia de petrochimie a continuat sa asigure fluxul de materii prime necesar industriilor de profil, mentinand in functiune numeroase ramuri ale productiei nationale.

 

Prin acest proiect, Rompetrol Rafinare isi consolideaza pozitia pe piata petrochimica si isi reafirma angajamentul de a dezvolta produse inovatoare, adaptate cerintelor actuale ale industriei.

 

Actionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct si indirect) si Statul Roman, prin Ministerul Energiei (44,7%).

 

Departamentul de Comunicare si Relatii Publice

KMG International

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.