Nr. 13/24.03.2026
Catre
Autoritatea de Supraveghere Financiara
Sectorul Instrumentelor si Investitiilor Financiare
Bursa de Valori Bucuresti
RAPORT CURENT
conform Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata
si Regulamentului nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata
Data raportului: 24 martie 2026
Denumirea societatii: STAR RESIDENCE INVEST S.A.
Sediul social: Cluj-Napoca, Calea Motilor, nr. 119, jud. Cluj
Nr. tel: +40 735 514 941
Numarul si data inregistrarii la ORC: J2023000046124
Cod fiscal: 43151040, Capital social: 15.311.294,40 lei
Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: BVB, categoria AeRO Premium, Segment SMT, simbol REIT
Evenimente importante de raportat: Incheierea Etapei 1 a operatiunii de majorare a capitalului social
Conducerea STAR RESIDENCE INVEST S.A. (denumita in continuare „Societatea”) informeaza investitorii cu privire la incheierea primei etape a operatiunii de majorare a capitalului social (perioada de exercitare a drepturilor de preferinta, denumita in continuare „Etapa 1”), desfasurata in perioada 06.03.2026 - 19.03.2026, in conformitate cu prospectul pentru majorarea capitalului social, aprobat prin Decizia ASF nr. 242/03.03.2026. Operatiunea de majorare a capitalului social a fost aprobata prin intermediul Hotararii Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor nr. 5 din data de 20.11.2025.
In Etapa 1, investitorii au subscris actiuni nou emise in baza drepturilor de preferinta REITR03, pretul de subscriere fiind de 0,24 lei/actiune. In cadrul Etapei 1 au fost exercitate un numar de 13.280.431 drepturi de preferinta, pentru care au fost subscrise un numar de 43.194.598 actiuni noi, valoarea totala subscrisa fiind de 10.366.703,52 lei. Astfel, in Etapa 1, investitorii au subscris un total de 43.194.598 actiuni, din cele 249.000.000 actiuni oferite, reprezentand aproximativ 17,34% din totalul ofertei.
Actiunile ramase nesubscrise in urma Etapei 1, respectiv un numar de 205.805.402 actiuni, vor fi oferite spre subscriere in cadrul unui plasament privat adresat unui numar limitat de investitori din Uniunea Europeana, in baza exceptiilor de la obligatia publicarii unui prospect, inclusiv cele prevazute la art. 1 alin. (4) lit. (a)-(d) din Regulamentul (UE) 2017/1129 al Parlamentului European si al Consiliului din 14 iunie 2017 privind prospectul care trebuie publicat in cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzactionare pe o piata reglementata, astfel cum a fost modificat si completat, si/sau catre investitori carora le pot fi adresate in mod legal asemenea plasamente private, fara a genera obligatia publicarii unui prospect sau indeplinirii altor formalitati, inclusiv in conformitate cu exceptiile prevazute de Regulamentul S din Legea privind valorile mobiliare din 1933 din Statele Unite ale Americii, in masura in care o astfel de investitie nu incalca legislatia aplicabila.
Administratorul Unic al Societatii va stabili termenii si conditiile Etapei 2.
David Canta, Presedinte CA al REIT CAPITAL S.A.
Administrator Unic al STAR RESIDENCE INVEST S.A.