R A P O R T C U R E N T
Conform Regulamentului ASF nr. 5 / 2018 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare
Data raportului : 11.06.2021
Denumirea societatii comerciale : COMELF SA
Sediul social : Bistrita, str. Industriei nr. 4
Numar de telefon / fax : 0263.234.462 ; 0263.238.092
Codul unic de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului : 568656
Numarul de ordine in Registrul Comertului : J06/02/1991
Capitalul social subscris si varsat : 13.036.325,34 lei
Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise : BVB
Eveniment raportat : Convocarea AGOA din data de 29.07.2021.
Consiliul de Administratie al COMELF SA, cu sediul in Bistrita, str.Industriei nr.4, judetul Bistrita – Nasaud, intrunit in data de 10.06.2021, prin Decizia Consiliului de Administratie nr. 5 din 10.06.2021 convoaca Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor ( AGOA ) la data de 29 iulie 2021, orele 1000 la sediul societatii, cu urmatoarea ordine de zi:
1. Incetarea contractului de auditor financiar independent a societatii AUDIT COMAN EXPERT-AC SRL, din Bucuresti, si a contractului de audit intern cu societatea ACON AUDIT SRL, din Ploiesti, ca urmare a expirarii mandatului.
2. Aprobarea numirii societatii G2 EXPERT SRL din Dej, ca auditor financiar independent si a societatii ACON AUDIT SRL din Ploiesti, ca auditor financiar intern al COMELF S.A. si stabilirea duratei minime de 1 an a contractelor de prestari servicii de audit.
3. Aprobarea prescrierii dividendelor aferente urmatoarelor exercitii financiare:
- pentru anul 2015 stabilite prin AGOA din 21.04.2016;
- pentru anul 2016 stabilite prin AGOA din 21.04.2017, neridicate pana la data de 31.12.2020 si inregistrarea lor la “Alte venituri” conform reglementarilor contabile, pentru care este indeplinita conditia de atingere a termenului de 3 ani de la data exigibilitatii dividendelor de distribuit,in baza art. 2517 din Codul Civil.
4. Aprobarea politicii de remunerare a societatii.
5. Imputernicirea directorului general al societatii, domnul ing. Cenusa Gheorghe sa indeplineasca toate formalitatile privind inregistrarea hotararii AGOA la Oficiul Registrului Comertului Bistrita – Nasaud, publicarea hotararii in Monitorul Oficial si semnarea Raportului privind desfasurarea AGOA .
6. Aprobarea datei de inregistrare propusa de Consiliul de Administratie 18.08.2021, respectiv ex date 17.08. 2021 .
La sedinta pot participa si vota actionarii inregistrati in Registrul Actionarilor de la DEPOZITARUL CENTRAL SA la sfarsitul zilei de 21.07.2021, ca data de referinta .
Unul sau mai multi actionari reprezentand individual sau impreuna cel putin 5 % din capitalul social au dreptul :
a) De a introduce puncte pe ordinea de zi a adunarii generale, cu conditia ca fiecare punct sa fie insotit de o justificare sau de un proiect de hotarare propus spre adoptare de catre adunarea generala, in cel mult 15 zile de la data publicarii convocarii.
b) De a prezenta proiecte de hotarare pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse in ordinea de zi a adunarii generale, in cel mult 15 zile de la data publicarii convocarii .
In acelasi interval, fiecare actionar are dreptul sa adreseze in scris intrebari privind punctele de pe ordinea de zi a AGOA . Societatea va formula un raspuns general pentru intrebarile cu acelasi continut care va fi disponibil pe pagina de internet a societatii, in format de intrebare – raspuns .
Actionarii mentionati in aliniatele precedente au obligatia sa trimita materialele / intrebarile in scris, in plicuri inchise, insotite de copii certificate ale actelor de identitate, buletin / carte de identitate in cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de inregistrare in cazul persoanelor juridice, precum si copia actului care dovedeste calitatea de reprezentant legal al acestora, la sediul societatii cu mentiunea scrisa clar, cu majuscule PENTRU ADUNAREA GENERALA ORDINARA A ACTIONARILOR DIN DATA DE 29.07.2021, sau pe e-mail cu semnatura electronica extinsa incorporata conform Legii nr.455/2001 privind semnatura electronica, la adresa tabloubord@comelf.ro mentionand la subiect " pentru AGOA din 29.07.2021 " .
Accesul actionarilor indreptatiti la data de referinta sa participe la AGOA, este permis prin simpla proba a identitatii acestora facuta, in cazul persoanelor fizice, cu actul de identitate sau, in cazul persoanelor juridice cu Imputernicirea speciala data persoanei fizice care le reprezinta .
Actionarii pot participa personal sau prin alte persoane, pe baza de Imputernicire speciala, conform formularului pus la dispozitie de societate, portivit reglementarilor legale .
Formularele de imputernicire speciala pentru AGOA din 29.07.2021 in limba romana si engleza se pot obtine de la sediul societatii – serviciul Tablou de bord sau se pot descarca de pe website-ul societatii, incepand cu data de 21.06.2021. Un exemplar, in original al imputernicirii speciale in limba romana sau engleza, completat si semnat, insotit de copia actului de identitate valabil al actionarului ( buletin / carte de identitate in cazul actionarilor persoane fizice si certificat de inregistrare in cazul persoanelor juridice ) se va depune / expedia la sediul societatii pana la data de 27.07.2021, ora 10ºº, un altul urmand sa fie pus la dispozitia reprezentantului pentru ca acesta sa isi poata dovedi calitatea de reprezentant in adunare . Imputernicirile speciale insotite de actele de identificare ale actionarilor pot fi transmise in limba romana sau engleza si prin e-mail cu semnatura electronica extinsa incorporata conform Legii nr.455 / 2001 privind semnatura electronica, pana la data de 27.07.2021 ora 10ºº la adresa tabloubord@comelf.ro mentionand la subiect " pentru AGOA din 29.07.2021". La data desfasurarii AGOA, reprezentantul desemnat va preda originalele imputernicirilor speciale, in cazul in care au fost transmise prin e-mail cu semnatura electronica extinsa si o copie a actului de identitate valabil a reprezentantului desemnat .
Imputernicirea generala acordata de actionar, in calitate de client, unui intermediar [ definita conform Legii nr. 24/2017 ] sau unui avocat, inainte de prima utilizare, va fi depusa la sediul societatii, in copie certificata de catre reprezentantul actionarului, pana la data de 27.07.2021 ( data de inregistrare la registratura societatii ), sub sanctiunea pierderii exercitiului dreptului de vot prin reprezentant la adunarea generala convocata prin prezentul convocator, conform prevederilor legii .
Actionarii COMELF SA pot vota prin corespondenta, utilizand formularul de vot prin corespondenta, in limba romana si engleza . Formularele pot fi obtinute de la sediul societatii – serviciul Tablou de bord sau se pot descarca de pe website-ul societatii, incepand cu data de 21.06.2021. Formularele de vot prin corespondenta in limba ramana sau engleza completate si semnate, insotite de copia actului de identitate valabil al actionarului ( buletin/ carte de identitate in cazul actionarilor persoane fizice, respectiv certificat de inregistrare si copia actului de identitate al imputernicitului legal in cazul persoanelor juridice ) se pot expedia la sediul societatii, cu confirmare de primire, astfel incat sa fie inregistrate ca fiind primite pana cel tarziu in data de 27.07.2021, ora 10ºº. Formularele primite ulterior datei si orei de mai sus nu vor fi luate in calcul pentru determinarea cvorumului si majoritatii in AGOA . Optiunea de vot se poate exprima prin e-mail in limba romana sau engleza la adresa tabloubord@comelf.ro, cu semnatura electronica mentionand " pentru AGOA din 29.07.2021" .
Materialele si proiectul de hotarare supuse dezbaterii AGOA pot fi consultate la sediul societatii, in fiecare zi lucratoare sau pe website-ul societatii ( www.comelf.ro – Sectiunea " Informatii la zi "), incepand cu data de 21.06.2021 .
Daca la prima convocare adunarea nu va fi statutara, sedinta se reconvoaca pe data de 30 iulie a.c. in aceleasi conditii ( loc, ora, ordine de zi ).
Informatii suplimentare se pot obtine la sediul COMELF SA Bistrita, la numerele de telefon 0263.234462 int. 201, 0372.037309, intre orele 800 – 1500 sau prin e-mail la adresa tabloubord@comelf.ro .
Presedinte al Consiliului de Administratie,
ing. Savu Constantin
.