Nr. 1478/29.04.2026
Catre: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA
Sectorul Instrumente si Investitii Financiare
BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A. – Piata Reglementata
RAPORT CURENT
conform Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata si Regulamentului nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata
Data raportului: 29.04.2026
Denumirea entitatii emitente: BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A.
Sediul social: Bucuresti, Sector 1, Sos. Nicolae Titulescu, Nr. 4-8, Et. 1, Aripa de Est, Cladirea America House
Numarul de telefon: 021/307.95.00
Codul unic de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului: 17777754
Numar de ordine in Registrul Comertului: J2005012328401
Capital social subscris si varsat: 93.987.230 lei
Cod LEI: 2549004BOCU15LMNDJ92
Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: BVB - Categoria Premium Actiuni
Evenimente importante de raportat: Raport curent privind Hotararile Adunarilor Generale Ordinare si Extraordinare ale Actionarilor din data de 29.04.2026 (prima convocare)
In data de 29.04.2026 s-au tinut, la prima convocare, sedinta Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor (“AGOA”) si sedinta Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor (“AGEA”) societatii BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A. (denumita in continuare „Societatea”), la adresa din Bucuresti, Sector 1, Soseaua Nicolae Titulescu, nr. 4-8, Etaj 1, Aripa de Est, Cladirea America House, incepand cu ora 11:10 (AGOA), respectiv ora 13:14 (AGEA), pentru toti actionarii inscrisi in Registrul Actionarilor Societatii, tinut de societatea Depozitarul Central S.A. Bucuresti, la sfarsitul zilei de 20.04.2026, considerata Data de Referinta pentru ambele adunari.
Convocarea Adunarilor Generale Ordinare si Extraordinare ale Actionarilor s-a realizat, potrivit Actului Constitutiv al Societatii, prin publicarea convocatorului Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a nr. 1773 din 24.03.2026 si in ziarul Financial Intelligence din 24.03.2026, pe platforma eVOTE, precum si pe website-ul BVB, la sectiunea Relatia cu Investitorii/Adunari Generale ale Actionarilor, respectiv prin convocatorul completat publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a nr. 2291 din 17.04.2026 si in ziarul Financial Intelligence din 17.04.2026, pe platforma eVOTE, precum si pe website-ul BVB, la sectiunea Relatia cu Investitorii/Adunari Generale ale Actionarilor.
Dupa dezbateri, Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor a adoptat urmatoarele hotarari:
HOTARAREA NR. 1
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate situatiile financiare anuale individuale si consolidate ale Societatii aferente exercitiului financiar al anului 2025 si intocmite in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, pe baza Raportului administratorilor si a Raportului auditorului financiar al Societatii.
HOTARAREA NR. 2
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate Raportul financiar anual 2025, conform art. 651 din Legea 24/2017.
HOTARAREA NR. 3
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate modul de repartizare a profitului net statutar al Societatii realizat in anul 2025 in suma de 8.502.912 lei, astfel: alocarea sumei de 535.814 lei pentru rezerva legala si a sumei de 7.967.098 lei pentru repartizare la Rezultat reportat, precum si transferul unor sume reprezentand castiguri la Alte rezerve si inchiderea unor pierderi contabile din Alte rezerve, astfel cum este prezentat in Nota catre actionari.
HOTARAREA NR. 4
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate secret descarcarea de gestiune a administratorilor Societatii pentru activitatea desfasurata in exercitiul financiar 2025, pe baza rapoartelor prezentate.
HOTARAREA NR. 5
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate remuneratia administratorilor Societatii pentru exercitiul financiar 2026, limitele generale ale remuneratiilor suplimentare pentru administratorii Societatii si recompensarea administratorilor pentru anul 2025, conform Anexei.
HOTARAREA NR. 6
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate Bugetul de venituri si cheltuieli si planul de afaceri pentru anul 2026.
HOTARAREA NR. 7
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate Raportul de remunerare a structurii de conducere a Societatii aferent exercitiului financiar 2025 supus votului consultativ AGOA conform prevederilor art. 107 din Legea nr. 24/2017.
HOTARAREA NR. 8
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate numirea societatii Deloitte Audit S.R.L. ca auditor financiar al Societatii pentru exercitiile financiare 2027, 2028 si 2029, astfel cum este prezentat in Nota catre actionari.
HOTARAREA NR. 9
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate data de 19.05.2026 ca Data de Inregistrare, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.
HOTARAREA NR. 10
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate data de 18.05.2026 ca Data „ex date”, conform art. 2 alin. 2 lit. l) din Regulamentul nr. 5/2018.
HOTARAREA NR. 11
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor exprimate mandatarea Directorului General al Societatii, dl Remus Vulpescu, respectiv a Directorului General Adjunct al Societatii, dl Alin Barbu, cu posibilitatea de substituire, pentru: (i) a incheia si/sau semna, in numele Societatii si/sau al actionarilor Societatii: hotararile Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor, oricare si toate hotararile, documentele, aplicatiile, formularele si cererile adoptate/ intocmite in scopul sau pentru executarea hotararilor Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor in relatie cu orice persoana fizica sau juridica, privata sau publica si pentru (ii) a efectua toate formalitatile legale pentru implementarea, inregistrarea, publicitatea, opozabilitatea, executarea si publicarea hotararilor adoptate.
HOTARAREA NR. 12
Articol unic. Respinge cu majoritatea voturilor exprimate secret initierea actiunii in raspundere impotriva administratorilor si a fostului Director General pentru prejudiciile aduse Societatii, ca urmare a participatiei Societatii la capitalul societatii CCP.RO Bucharest S.A., propusa de actionarul Bursa Romana de Marfuri S. A. in cadrul adunarii.
Dupa dezbateri, Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor a adoptat urmatoarele hotarari:
HOTARAREA NR. 1
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare rascumpararea de catre Societate a propriilor actiuni, in cadrul pietei unde actiunile sunt listate sau prin desfasurarea de oferte publice de cumparare, in conformitate cu prevederile legale aplicabile, in urmatoarele conditii: maximum 120.000 actiuni (reprezentand maximum 1,5% din capitalul social), la un pret minim egal cu pretul de piata de la BVB din momentul efectuarii achizitiei si un pret maxim egal cu valoarea cea mai mare dintre pretul ultimei tranzactii independente si pretul cel mai ridicat din momentul respectiv al ofertei de achizitionare, in conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Regulamentul Delegat (UE) 2016/1052 al Comisiei din 8 martie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste standardele tehnice de reglementare pentru conditiile aplicabile programelor de rascumparare si masurilor de stabilizare. Valoarea agregata a programului de rascumparare este de pana la 7.800.000 lei. Programul se va desfasura pentru o perioada de maxim 18 luni de la data inregistrarii Hotararii in registrul comertului, in vederea implementarii Planului de acordare optiuni pe actiuni personalului Grupului BVB, aferent 2025 si 2026; acordarea unui mandat Consiliului Bursei pentru aducerea la indeplinire a Hotararii. Tranzactiile de rascumparare pot avea drept obiect doar actiuni platite integral si vor fi efectuate doar din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale Societatii, inscrise in ultima situatie financiara anuala aprobata, cu exceptia rezervelor legale.
HOTARAREA NR. 2
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare majorarea capitalului social cu suma de 7.967.000 lei prin emisiunea unui numar de 796.700 actiuni noi, ordinare, nominative si dematerializate, cu valoarea nominala de 10 lei/actiune („Actiunile Noi”), prin incorporarea rezervelor constituite din profitul net al anului 2025 (cu exceptia rezervelor legale) („Majorarea Capitalului Social”) si stabilirea pretului in valoare de 40,0779 lei pentru compensarea fractiunilor de actiuni rezultate in urma aplicarii algoritmului si rotunjirii rezultatelor, conform prevederilor legale in vigoare, dupa cum urmeaza:
a. Actiunile Noi vor fi alocate actionarilor Societatii proportional cu detinerile in capitalul social al Societatii; in cadrul Majorarii Capitalului Social, fiecare actionar inregistrat la data de inregistrare stabilita de AGEA, va primi cu titlu gratuit, pentru fiecare 10 actiuni detinute, un numar intreg de actiuni, calculat dupa formula 10x(nr de actiuni emise/numar actiuni existente);
b. In cazul in care rezulta fractiuni de actiuni, numarul de actiuni care va fi efectiv alocat respectivului actionar va fi rotunjit la intregul inferior;
c. Aprobarea imputernicirii Consiliului Bursei pentru a derula Majorarea Capitalului Social, precum si pentru a intocmi si a semna oricare si toate documentele necesare Majorarii Capitalului Social, inclusiv pentru actualizarea Actului Constitutiv al Societatii.
HOTARAREA NR. 3
Articol unic. Respinge cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare „completarea Actului constitutiv al societatii dupa cum urmeaza:
Art. 15 din actul constitutiv al BVB se completeaza in sensul introducerii unui nou alineat, alineatul (4), avand urmatorul continut:
(4) In cadrul oricarei majorari a capitalului social al Societatii cu aport in numerar, realizata prin emiterea de noi actiuni, se vor respecta urmatoarele reguli: a) intr-o prima etapa, actiunile vor fi oferite spre subscriere, in primul rand actionarilor existenti, proportional cu numarul actiunilor pe care le poseda; b) actiunile care nu vor fi subscrise in prima etapa vor fi anulate sau vor fi oferite investitorilor, inclusiv actionarilor existenti, prin oferta publica.”
HOTARAREA NR. 4
Articol unic. Respinge cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare „completarea Actului constitutiv al societatii dupa cum urmeaza:
Art. 15 din actul constitutiv al BVB se completeaza in sensul introducerii unui nou alineat, alineatul (5), avand urmatorul continut:
(5) Majorarea capitalului social nu se va putea realiza prin plasament privat.”
HOTARAREA NR. 5
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare data de 29.06.2026 ca Data de Inregistrare, conform art. 87 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, pentru identificarea actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararii AGEA, inclusiv dreptul de a beneficia de actiunile gratuite care urmeaza a fi emise ca urmare a Majorarii Capitalului Social.
HOTARAREA NR. 6
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare data de 26.06.2026 ca Data „ex date”, conform art. 2 alin. (2) lit. l) din Regulamentul nr. 5/2018.
HOTARAREA NR. 7
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare data de 30.06.2026 ca Data Platii pentru actiunile gratuite ce vor fi emise in cadrul Majorarii Capitalului Social.
HOTARAREA NR. 8
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare mandatarea Directorului General al Societatii, dl Remus Vulpescu, respectiv a Directorului General Adjunct al Societatii, dl Alin Barbu, cu posibilitatea de substituire, pentru: (i) a incheia si/sau semna, in numele Societatii si/sau al actionarilor Societatii: hotararile Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor, Actul Constitutiv actualizat al Societatii, oricare si toate hotararile, documentele, aplicatiile, formularele si cererile adoptate/ intocmite in scopul sau pentru executarea hotararilor Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor in relatie cu orice persoana fizica sau juridica, privata sau publica si pentru (ii) a efectua toate formalitatile legale pentru implementarea, inregistrarea, publicitatea, opozabilitatea, executarea si publicarea hotararilor adoptate si a Actului Constitutiv actualizat al Societatii.
Remus Vulpescu
Director General
Anexa la Hotararea AGOA nr. 5/29.04.2026
- Indemnizatia cuvenita membrilor Consiliului de Administratie (Indemnizatia) in cuantum de 7.500 Lei net lunar/membru;
- remuneratia suplimentara a membrilor Consiliului de Administratie („Administratorilor”), dupa cum urmeaza:
u Diferentierea nivelului Indemnizatiei in raport cu functia indeplinita (Indemnizatia Suplimentara 1):
- pentru functia de Presedinte al Consiliului de Administratie – majorarea cu 50% a Indemnizatiei;
- pentru functia de Vice-presedinte al Consiliului de Administratie - majorarea cu 20% a Indemnizatiei;
- pentru functia de Secretar General al Consiliului de Administratie - majorarea cu 10% a Indemnizatiei.
u Indemnizatie suplimentara pentru activitatea desfasurata in cadrul Comitetelor si Comisiilor Speciale (Indemnizatia Suplimentara 2), reprezentand pana la 50% din Indemnizatie.
Pentru rezultatele exercitiului financiar al anului 2025, recompensarea administratorilor BVB prin acordarea de actiuni emise de Societate in urmatoarele conditii:
· Indeplinirea Conditiei de Performanta astfel cum este prevazuta la litera i) din Clauza 5. Conditiile de Performanta din Planul de acordare optiuni pe actiuni personalului Grupului BVB („Planul”) aprobat de Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor din 26.04.2023 si modificat prin Hotararea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din 24 aprilie 2024, respectiv "BVB sa fi inregistrat profit in anul financiar al Datei Acordarii conform situatiilor financiare anuale aprobate de adunarea generala a actionarilor";
· Numarul maxim de Actiuni care pot fi transferate unui administrator, in urma exercitarii unei Optiuni, este calculat dupa cum urmeaza: 4 x Onorariul Lunar Brut / Pretul Actiunii (pretul mediu de achizitie al actiunilor proprii rascumparate aplicat pentru Planul aferent anului 2025 este de 53, 51 Lei);
· Exercitarea optiunii se poate face doar dupa trecerea unui an de la data acordarii (februarie 2026) .
· In implementarea Planului de acordare de optiuni pentru anul 2025, pentru care se supune aprobarii actionarilor acordarea de actiuni gratuite in anul 2027, conditia de performanta prevazuta in Plan a fost indeplinita.