Raport curent nr. 20/2026 intocmit de AVIOANE CRAIOVA S.A. in conformitate cu prevederile Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018
Data raportului: 22.09.2026
Denumirea societatii comerciale: AVIOANE CRAIOVA S.A.
Sediul social: Ghercesti, str. Aviatorilor, nr. 10, jud. Dolj
Nr, telefon/fax: 0251/402.000/435.153
Email: office@acv.ro
Website: www.acv.ro
Nr. inregistrare la Registrul Comertului: J1991001214169
Cod de inregistrare fiscala: RO 2326144
Capital social: 98.457.530 lei
Simbol pe piata ATS BVB AERO: AVIO
Evenimente importante de raportat
Hotararea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor Avioane Craiova S.A.
Data producerii evenimentului: 21.09.2026
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Avioane Craiova S.A., convocata pentru data de 21.09.2026 (sau 22.09.2026), si-a desfasurat lucrarile la prima convocare, in data de 21.09.2026, ora 12:00, la sediul societatii, situat in loc. Ghercesti, str. Aviatorilor, nr. 10, jud. Dolj, ca urmare a indeplinirii conditiilor statutar-legale de cvorum.
Indeplinind toate conditiile legale de desfasurare, in conformitate cu Procesul-verbal nr. 295/21.09.2026, Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor adopta urmatoarea:
HOTARAREA NR. 5
A ADUNARII GENERALE ORDINARE A ACTIONARILOR
DIN DATA DE 21.09.2026
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor din cadrul Avioane Craiova S.A., intrunita legal si statutar in data de 21.09.2026, din totalul de 39.383.012 actiuni au fost prezenti la sedinta, conform Registrului actionarilor la data de referinta 10.09.2026, urmatorii actionari:
· Ministerul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului si Turismului cu vot formulat prin corespondenta, prin Ordinul nr. 1503/18.09.2026, cu un numar de 38.600.920 actiuni, reprezentand 98,0141% din capitalul social;
· alti actionari, persoane fizice in numar de 2 (doua) detinatoare a 50 actiuni (conform procesului-verbal), reprezentand 0,0001% din capitalul social.
Au fost totalizate actiunile, respectiv 38.600.970, reprezentand 98,0142% din capitalul social, fiind indeplinite conditiile legale si statutare pentru validarea deliberarilor si a hotararilor A.G.O.A..
In baza anuntului publicitar privind convocarea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor, in conformitate cu Procesul - verbal nr. 295/21.09.2026 al A.G.O.A., Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor adopta urmatoarele:
HOTARARE
1. Cu un numar de 38.600.970 voturi valabile „impotriva” (adica 100% din voturile exprimate), reprezentand 98,0142% din capitalul social al Avioane Craiova S.A., A.G.O.A. nu aproba propunerea de constituire a garantiilor in favoarea institutiei bancare, avand in vedere faptul ca activele propuse spre garantare reprezinta active functionale ale societatii, integrate direct in capacitatea operationala si de productie a acesteia.
Aceste active sunt necesare desfasurarii activitatii curente si mentinerii capacitatii societatii de a-si indeplini obiectul de activitate. In consecinta, grevarea lor cu sarcini in favoarea unui creditor bancar poate genera, in eventualitatea executarii garantiilor, un risc semnificativ asupra continuitatii activitatii, asupra capacitatii de productie si asupra functionarii societatii in conditii normale.
De asemenea, instituirea unor astfel de garantii si o eventuala executare silita a acestora, ar genera blocarea instantanee si imposibilitatea realizarii programelor de importanta strategica nationala.
Conducerea executiva si administrativa a societatii poarta intreaga responsabilitate pentru realitatea, corectitudinea si exactitatea datelor/informatiilor/documentelor transmise spre aprobare Adunarii Generale a Actionarilor, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare, astfel incat sa nu se produca prejudicii pentru societate, respectiv pentru actionari.
2. Cu un numar de 38.600.970 voturi valabile „impotriva” (adica 100% din voturile exprimate), reprezentand 98,0142% din capitalul social al Avioane Craiova S.A., A.G.O.A. nu aproba imputernicirea in vederea semnarii in numele si pe seama societatii a Contractului de Facilitate de Credit/Actului aditional la Contractul de Facilitate de Credit pentru finantarea activitatii curente a societatii, a contractelor de garantii si a actelor aditionale ulterioare la acestea, precum si a oricaror alte documente necesare ducerii la indeplinire a prevederilor prezentei hotarari, a Directorului General al Avioane Craiova S.A. in functie la momentul semnarii documentelor, avand in vedere cele mentionate la punctul nr. 1.
3. Cu un numar de 38.600.970 voturi valabile „pentru” (adica 100% din voturile exprimate), reprezentand 98,0142% din capitalul social al Avioane Craiova S.A., A.G.O.A. amana exprimarea votului pentru acest punct, pana la negocierea indicatorilor-cheie de performanta si avizarea prealabila a acestora de catre A.M.E.P.I.P..
4. Cu un numar de 38.600.970 voturi valabile „pentru” (adica 100% din voturile exprimate), reprezentand 98,0142% din capitalul social al Avioane Craiova S.A., A.G.O.A. ia act de Raportul semestrial al Consiliului de Administratie prezentat, conform prevederilor art. 55, alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 111/2016, si mentioneaza faptul ca acesta nu necesita vot.
Conducerea executiva si administrativa a societatii poarta intreaga responsabilitate pentru realitatea, corectitudinea si exactitatea datelor/informatiilor/documentelor transmise spre informare Adunarii Generale a Actionarilor, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare, astfel incat sa nu se produca prejudicii pentru societate, respectiv pentru actionari.
5. Cu un numar de 38.600.970 voturi valabile „pentru” (adica 100% din voturile exprimate), reprezentand 98,0142% din capitalul social al Avioane Craiova S.A., A.G.O.A. aproba data de 07.10.2026 ca „data de inregistrare” pentru identificarea actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararilor A.G.O.A. si data de 06.10.2026 ca „ex-date”, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 24/2017.
6. Cu un numar de 38.600.970 voturi valabile „pentru” (adica 100% din voturile exprimate), reprezentand 98,0142% din capitalul social al Avioane Craiova S.A., A.G.O.A. aproba imputernicirea Presedintelui Consiliului de Administratie al societatii Avioane Craiova S.A. pentru a efectua toate demersurile necesare in vederea inregistrarii hotararilor A.G.O.A. si indeplinirii tuturor formalitatilor necesare in fata autoritatilor competente, incluzand, dar fara a se limita la Oficiul Registrului Comertului, ASF, BVB. Mandatarul sus mentionat va putea delega puterile acordate conform celor de mai sus unei alte persoane, salariata a societatii.
Presedintele Consiliului de Administratie
Smarandache Simona