Programul Made in Romania al Bursei de Valori Bucuresti a anuntat cele 15 povesti antreprenoriale romanesti finaliste ale editiei a VI-a in cadrul Galei de premiere din data de 26 septembrie

27.09.2023

  • Pe 26 septembrie, in cadrul Galei de premiere a programului Made in Romania au fost anuntate cele 15 companii finaliste.
  • Votul publicului a desemnat 3 dintre cele 15 companii finaliste, in timp ce membrii Juriului Made in Romania au ales urmatoarele 12 povesti de succes Made in Romania, care inspira prin rezultatele obtinute si impactul la nivel socio-economic.
  • Made in Romania, prin platforma sa dedicata, https://investingromania.com, este proiectul Bursei de Valori Bucuresti prin care identifica viitoarele motoare ale economiei romanesti cu scopul de a le ajuta sa se dezvolte si sa isi atinga potentialul.

 

Made in Romania, programul Bursei de Valori Bucuresti, si-a anuntat si premiat marti, 26 septembrie, companiile finaliste ale editiei din acest an, viitoarele motoare de crestere ale economiei romanesti. Dintre cele 15 povesti antreprenoriale de succes, 3 sunt din sectorul IT&C, ocupand cea mai mare pondere din totalul companiilor finaliste, urmate de companiile din sectoarele Agricultura, Industria alimentara, Industria farmaceutica si Industria prelucratoare, fiecare sector fiind reprezentat de cate 2 companii. De asemenea, cu cate o companie dintre cele 15 finaliste sunt reprezentate si sectoarele: Energetic, Home & Deco, Servicii si Imbracaminte, incaltaminte si accesorii.

Cele 15 companii finaliste, enumerate in ordine alfabetica sunt:

1

Adrem Engineering

Compania sprijina digitalizarea infrastructurii romanesti de energie prin proiecte complexe de automatizare.

2

Amber

Agentie creativa structurata ca o retea de studiouri cu specializari diferite, ofera o paleta larga de solutii de dezvoltare a jocurilor video.

3

Apidava

Afacere de familie care, in cei 31 ani de activitate, a devenit brand international, exportand miere in peste 12 tari ale lumii.

4

Ascendia

Domeniul de activitate este axat pe dezvoltarea de produse proprii si servicii aferente industriei de e-learning.

5

Bookster

Bookster aduce cartile aproape de oameni, inspirand peste 1.200 de companii sa se dezvolte prin lectura.

6

Chic Bijoux

Cu 12 ani de activitate, are propriul atelier de bijuterii personalizate pe care le comercializeaza online in Romania si international.

7

Croco

Lider la categoriile de produse: “Brezel”, “Crackers”, “Sticks”, “Petit Beurre” si "Biscuiti cu Crema", se bucura de la infiintarea din 1994, de o prezenta permanenta pe piata.

8

Exonia

Companie antreprenoriala 100% romaneasca, produce anual peste 100 milioane de sacose personalizate din hartie, majoritatea fiind exportate in Germania, Austria, Franta, Olanda, dar si catre SUA.

9

Farmacia Tei

Infiintata din dragoste pentru oameni in 1992, in prezent este liderul pietei farmaciilor online

10

Fiterman Pharma

Perseverenta, pasiunea si dedicarea sunt motoarele care definesc activitatea de peste 25 de ani a companiei din domeniul farmaceutic si medical.

11

Grup Serban

Grup de firme cu capital romanesc, care activeaza in domeniul agribusiness, aflat in plina expansiune, activitatea sa incepand  in 1994.

12

Kinderpedia

Kinderpedia este solutia digitala completa de management si comunicare pentru scoli si gradinite.

13

Mobexpert

Companie vertical integrata, care realizeaza de la designul si proiectarea produselor, productia in fabricile Mobexpert si pana la vanzarea de mobilier si decoratiuni in magazinele fizice si online.

14

Qfort

Compania activeaza in industria produselor de folosinta indelungata, fabricand tamplarie termoizolanta la cele mai inalte standarde.

15

Ultragreens

Povestea companiei incepe in 2014, avand obiectivul de a duce microplantele in toate restaurantele si in bucatariile celor ce vor sa manance sanatos.

 

„Antreprenoriatul romanesc continua sa evolueze de la an la an, la fel si initiativa noastra Made in Romania dedicata fondatorilor de companii, care contribuie la dezvoltarea economiei nationale. Prin intermediul programului, continuam sa oferim o platforma testata si cu fiecare editie imbunatatita, prin care finalistii si semifinalistii Made in Romania pot gasi solutii de promovare complete si pot accesa strategii care sa ii ajute in a deveni jucatori importanti in economia noastra. In esenta, proiectul Made in Romania vizeaza conectarea capitalului cu ideile inedite ale antreprenorilor romani, iar in fiecare an descoperim companii cu proiecte si reusite deosebite, in a caror traiectorie de crestere suntem bucurosi sa contribuim. Felicitari celor 15 finaliste din aceasta editie! Asteptam cu interes sa descoperim impreuna noi solutii prin care sa isi implementeze toate planurile de expansiune.”  a declarat Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti.

Made in Romania este un concept in care credem si ne dorim sa vedem tot mai multe companii mandre de acest statut. Prin acest program avem oportunitatea de a realiza o radiografie a mediului de afaceri romanesc, iar rezultatele din fiecare editie ne arata ca tot mai multi antreprenori isi doresc sa devina repere in industria pe care o reprezinta la nivel national si sa promoveze Romania dincolo de granitele tarii prin intermediul activitatii lor.  Vedem o deschidere din ce in ce mai mare a acestora de a accesa oportunitati de dezvoltare, iar in acest sens organizam si adaptam sesiunile de workshop-uri care acopera nevoi concrete ale companiilor si implementam noi instrumente prin care sa ii ajutam in promovare, precum lansarea din acest an a podcastului Made in Romania, dedicat companiilor finaliste. Fiecare dintre cele 15 companii are o poveste extraordinara si ne bucuram ca putem oferi aceasta platforma pentru a le face cat mai vizibile.”, a declarat Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti

Programul Made in Romania de identificare si premiere a companiilor romanesti cu potential de crestere a fost impartit in 3 mari etape si anume: de nominalizare a companiilor romanesti, de selectare a celor 50 de companii semifinaliste si de vot. In prima etapa, derulata in perioada 29 martie – 31 mai 2023, au fost inregistrate 386 de nominalizari valide prin intermediul platformei www.investingromania.com. Dintre acestea, in perioada 1 – 30 iunie 2023, Comitetul de Nominalizare a selectat semifinalistele editiei de anul acesta pe baza unor criterii bine definite, precum cifra de afaceri, performantele relevante din anii precedenti, lansarea de prototipuri sau perspectivele de inovare pe pietele de nisa. In cea de-a treia etapa desfasurata intre 3 – 31 iulie a avut loc votul publicului, care a trimis direct in finala 3 din cele 15 companii finaliste ale programului Made in Romania. Etapa de Vot al Publicului a adunat un numar de 13.774 de voturi validate, cu peste 26% mai multe voturi fata de editia anterioara. Cea mai votata companie a obtinut 2.224 voturi valide, urmatoarea clasata a adunat 2.209 voturi, iar a treia companie 1.456 de voturi. Celelalte 12 companii au fost desemnate pe 3 august de catre Juriul Made in Romania, format din experti in diverse domenii ale economiei.

Proiectul Made in Romania a fost lansat de Bursa de Valori Bucuresti in 2017, pentru a identifica si promova companiile de top din Romania.  Dezvoltarea platformei www.investingromania.com pozitioneaza Bursa de Valori Bucuresti ca fiind principalul canal de finantare pentru antreprenorii romani. Totodata, platforma este dedicata investitorilor, consultantilor si, in special, companiilor cu perspective de crestere, care doresc sa atraga finantare de la investitori sau care se afla in procesul de pregatire a unui plasament privat pe Piata AeRO sau pe Piata Principala.

In cursul anului 2023, Proiectul este sprijinit de Microsoft “powered by Microsoft”, alaturi de partenerii: Agista, Banca Transilvania, BT Capital Partners, BRK Financial Group, Bondoc si Asociatii, Dendrio, European Bank for Reconstruction and Development, IFB Finwest, Mazars, Mercer Marsh Benefits, Propaganda, UiPath si Termene.ro. Sustinatorii acestei editii sunt: ANIS, Asociatia pentru Relatii cu Investitorii la Bursa din Romania (ARIR), DoingBusiness, Institutul de Studii Financiare (ISF), Romanian Business Leaders  si Romania Private Equity Association (ROPEA). Partenerii media ai programului sunt: Digi24, Financial Intellingence, Radioul Antreprenorilor, Radio Guerrilla si Romania Insider.