O noua oferta de titluri de stat Fidelis a Ministerului de Finante cu dobanzi de pana la 7 la suta la lei si 5 la suta la euro se va derula in perioada 8 - 20 august la Bursa de Valori Bucuresti

07.08.2024

  • Noua oferta de titluri de stat Fidelis a Ministerului Finantelor cuprinde cinci emisiuni, doua in euro si trei in lei, dintre care una este dedicata donatorilor de sange.
  • Titlurile de stat Fidelis destinate donatorilor de sange sunt denominate in lei, au o maturitate de 1 an si o dobanda de 6,8% p.a..
  • Oferta se deruleaza in perioada 8 - 20 august, iar data estimata de intrare la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti este 26 august.

Ministerul Finantelor va derula in perioada 8 - 20 august o noua oferta publica de vanzare de titluri de stat Fidelis dedicata populatiei. Este a patra oferta derulata prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) de la inceputul acestui an si a 18-a din momentul reluarii programului FIDELIS, din iulie 2020. Prin intermediul precedentelor 17 oferte, Ministerul Finantelor a atras de la populatie 31,6 miliarde lei (6,4 miliarde euro).

Noua oferta Fidelis include cinci emisiuni, doua in euro si trei in lei, dintre care una este dedicata donatorilor de sange. Titlurile de stat destinate donatorilor sunt denominate in lei, au o maturitate de 1 an si o dobanda de 6,8% p.a.. Pe transa donatorilor pot fi plasate ordine doar de catre investitorii care au donat sange oricand in perioada 1 martie - 20 august 2024. Celelalte doua emisiuni in lei au maturitati de 1 an si 5 ani si dobanzi de 5,8% p.a., respectiv 7% p.a.. Cele doua emisiuni Fidelis in euro au maturitati de 1 an si 5 ani si dobanzi de 4% p.a., respectiv 5% p.a..

Persoanele fizice rezidente si nerezidente, cu varsta peste 18 ani, pot subscrie titluri de stat FIDELIS denominate in lei si in euro, in cadrul ofertei publice de vanzare derulate la Bursa de Valori Bucuresti, prin intermediul consortiului de intermediere sau prin intermediarii autorizati de Autoritatea de Supraveghere Financiara care au semnat angajamentul privind respectarea conditiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune si au transmis angajamentul catre Lead Manager. Consortiul este format din Alpha Bank Romania, BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comerciala Romana si BRD – Groupe Societe Generale.

Detaliile fiecarei emisiuni sunt disponibile in tabelul urmator:

Criteriu

Emisiune in lei
pentru donatori, scadenta in august 2025

Emisiune in lei scadenta in august 2025

 

Emisiune in lei scadenta in august 2029

Emisiune in euro scadenta in august 2025

Emisiune in euro scadenta in august 2029

 

ISIN

RO03ASF070Z6

ROA1TUSO7AA5

ROOH5OS3YJ34

RO1VDKAXHC28

ROFWCWVUUWU1

Simbol

R2508B

R2508A

R2908A

R2508BE

R2908AE

Maturitate

1 an

1 an

5 ani

1 an

5 ani

Dobanda anuala

6,8% p.a.

5,8% p.a.

7% p.a.

4% p.a.

5% p.a.

Perioada derulare

8 – 20 august

8 – 20 august

8 – 20 august

8 – 20 august

8 – 20 august

Valoare nominala titlu de stat

100 lei

100 lei

100 lei

100 euro

100 euro

Suma minima subscrisa

500 lei

5.000 lei

5.000 lei

1.000 euro

1.000 euro

 

Data estimata de intrare la tranzactionare a titlurilor de stat FIDELIS este 26 august 2024. Veniturile obtinute in urma investitiei in titlurile de stat FIDELIS, atat din dobanzi, cat si din castigurile de capital sunt neimpozabile. Mai multe detalii pot fi consultate pe website-ul BVB.