Obligatiuni Bit Soft in valoare de 1.5 milioane euro intra la tranzactionare la BVB

06.08.2021

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) informeaza ca, incepand cu 11 august, obligatiunile Bit Soft, companie care dezvolta si distribuie solutii end-to-end integrate pentru industria HoReCa, intra la tranzactionare pe Sistemul Multilateral de Tranzactionare. Obligatiunile companiei, in valoare de 1,5 milioane euro, se vor tranzactiona sub simbolul bursier BIT25E.

Listarea obligatiunilor vine dupa derularea in perioada 5-6 iulie 2021 a unui plasament privat de obligatiuni, in cadrul caruia au fost vandute un numar de 15.000 obligatiuni neconditionate, negarantate, neconvertibile la o valoare nominala de 100 EUR/obligatiune. Obligatiunile au fost emise in data de 9 iulie 2021, cu scadenta la data de 9 iulie 2025. Rata dobanzii este fixa, de 5,5% pe an, platibila trimestrial.

Plasamentul privat si listarea obligatiunilor au fost realizate cu sprijinul BT Capital Partners.

Mai multe informatii despre companie sunt disponibile pe site-ul BVB la acest link.