|
Catre:
|
Bursa De Valori Bucuresti
|
|
Autoritatea de Supraveghere Financiara
|
RAPORT CURENT 26/2026
Conform prevederilor Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata si Regulamentului Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si prevederile art. 99 din Codul Bursei de Valori Bucuresti, Titlul II, Emitenti si Instrumente Financiare.
|
Data raportului
|
21.08.2026
|
|
Denumirea societatii
|
Electro-Alfa International S.A.
|
|
Sediul social
|
Calea Nationala nr. 15, Botosani, Botosani
|
|
Telefon
|
+40 754 908 742
|
|
Email
|
investitori@electroalfa.ro
|
|
Nr. inregistrare la ONRC
|
J1994001310079
|
|
Cod unic de inregistrare
|
7348194
|
|
Capital social subscris si varsat
|
47.136.076,75 lei
|
|
Numar de actiuni
|
188.544.307
|
|
Simbol
|
EAI
|
|
Piata de tranzactionare
|
Bursa de Valori Bucuresti, Segmentul Principal, Categoria Premium
|
Evenimente importante de raportat: Rezultate financiare S1 2026
Conducerea Electro-Alfa International S.A. (denumita in continuare „Compania” sau „Grupul”) raporteaza venituri totale consolidate de 364,3 milioane de lei in primul semestru al anului 2026, in crestere cu 18,1% comparativ cu aceeasi perioada din 2025. EBITDA s-a mentinut la un nivel solid de 37,2 milioane de lei, iar profitul net a crescut cu 8,4%, pana la 27,9 milioane de lei.
Rezultatele inregistrate in primul semestru al anului 2026 au fost sustinute de cererea constanta pentru echipamente electrice de joasa si medie tensiune, derularea proiectelor din domeniul energiei si infrastructurii, precum si de activitatea internationala intensa. Exporturile au reprezentat aproximativ 33% din totalul vanzarilor in aceasta perioada, sustinute de livrarile de echipamente electrice produse de companie catre clienti din Statele Unite ale Americii si de livrarile catre Ucraina in cadrul unor proiecte internationale derulate prin licitatii.
Gheorghe Ciubotaru, Presedintele Consiliului de Administratie al Electro-Alfa International, a declarat: „Evolutia din prima jumatate a acestui an a coincis cu sarbatorirea a 35 de ani de la debutul activitatii companiei, la Botosani. In prima jumatate a anului, ne-am extins in domeniul stocarii energiei si al infrastructurii feroviare, ne-am consolidat capacitatile de inginerie si am continuat dezvoltarea capacitatii noastre de productie. Acestea sunt demersuri strategice prin care ne extindem pe pietele carora ne adresam si crestem amploarea si complexitatea proiectelor pe care le realizam. Oferta publica initiala derulata in prima parte a anului si listarea la bursa ne-au consolidat fundamental pozitia financiara si capacitatea de a investi, iar in prezent utilizam capitalul atras pentru a sustine dezvoltarea companiei.”
Stefan Petrea, CEO al Electro-Alfa International, a adaugat: „Primul semestru al anului 2026 confirma evolutia buna a activitatii noastre. Am inregistrat o crestere a veniturilor de 18%, un profit net mai mare si ne-am extins activitatea internationala. In acelasi timp, am continuat sa derulam un portofoliu in crestere de proiecte EPC cu o complexitate crescuta. Intram in a doua jumatate a anului cu o pozitie financiara solida si un nivel ridicat al activitatii contractate. In perioada urmatoare, ne concentram pe executie, pe realizarea proiectelor existente, dezvoltarea noilor linii de activitate si valorificarea investitiilor realizate in ultimele luni pentru a sustine urmatoarea etapa de crestere. Prin conversia portofoliului contractat vizam continuarea trendului de crestere a veniturilor, precum si imbunatatirea profitabilitatii fiecarui segment de business.”
In primul semestru, generarea de numerar din activitatea operationala s-a imbunatatit semnificativ. Grupul a inregistrat un flux net de numerar din activitatile de exploatare de 30 milioane lei, comparativ cu un flux net de numerar negativ de 5,6 milioane lei in perioada similara din 2025. Evolutia a fost determinata in principal de incasarea creantelor comerciale, concomitent cu un nivel solid al profitabilitatii operationale.
La 30 iunie 2026, activele totale ale Electro-Alfa International au ajuns la 1,15 miliarde lei, in timp ce capitalurile proprii totale au crescut la 761,4 milioane de lei, comparativ cu 210,2 milioane de lei la finalul anului 2025. Grupul detinea 107,7 milioane de lei in numerar si echivalente de numerar si 430,5 milioane de lei in depozite bancare pe termen scurt. In acelasi timp, imprumuturile bancare au scazut la 54,8 milioane de lei la 30 iunie 2026. Aceasta evolutie a consolidat flexibilitatea financiara si capacitatea de a finanta viitoarele investitii si initiative de crestere.
Electro-Alfa International adauga doua noi segmente raportabile financiar: Sisteme de stocare a energiei electrice (BESS) si Infrastructura feroviara
Segmentul Productie/Fabrici a continuat sa aiba principala contributie la veniturile si profitabilitatea Grupului. Segmentul a generat venituri externe de 206,8 milioane de lei in S1 2026, in crestere cu 18,5% comparativ cu 174,4 milioane de lei in S1 2025. Profitul din exploatare a crescut la 17,7 milioane de lei, de la 14,5 milioane de lei in perioada corespunzatoare a anului precedent. Performanta a fost sustinuta de cererea constanta pentru echipamente electrice de joasa si medie tensiune, continuarea activitatii de export si investitiile in infrastructura energetica din Romania.
Segmentul de Servicii EPC a generat venituri externe de 153,6 milioane de lei in S1 2026, in crestere cu 15,3% comparativ cu 133,2 milioane de lei in S1 2025. Profitul din exploatare a fost de 13,6 milioane de lei, comparativ cu 17,6 milioane de lei in perioada similara a anului precedent, ceea ce corespunde unei marje operationale de 8,8%. Evolutia reflecta mixul de venituri si structura costurilor aferente proiectelor executate in cadrul activitatilor de antrepriza, energie verde si licitatii internationale.
Segmentul de Servicii IT, reprezentat de activitatea Alfa Factory Software, a continuat extinderea activitatilor de dezvoltare software, generand venituri externe de 0,6 milioane de lei in S1 2026, comparativ cu 0,2 milioane de lei in S1 2025.
In prima jumatate a anului, Electro-Alfa International a adaugat, de asemenea, doua noi segmente raportabile: Sisteme de stocare a energiei electrice (BESS) si Infrastructura feroviara. Segmentul BESS a fost adaugat in urma achizitiei in aprilie 2026 a Solar Technologies Consulting, companie care detine un proiect de stocare a energiei in baterii, in stadiul ready-to-build, cu o putere instalata de 51,44 MW, situat in Selimbar, judetul Sibiu.
Segmentul Infrastructura feroviara a fost adaugat in urma finalizarii achizitiei unei participatii de 51% in SPIACT Craiova, prin care Electro-Alfa International si-a extins expertiza tehnica in domeniul semnalizarii feroviare, al sistemelor de control si al lucrarilor specializate de infrastructura. Achizitia SPIACT Craiova a fost finalizata in luna iunie 2026, astfel incat contributia sa la rezultatele din prima jumatate a anului a fost limitata. Segmentul a generat venituri externe de 2 milioane de lei si un profit din exploatare de 0,1 milioane de lei.
Ulterior incheierii perioadei de raportare, la 1 iulie 2026, Electro-Alfa International si SGB-SMIT Group au inaugurat o noua fabrica in Botosani, SGB-Electroalfa. Momentul a marcat finalizarea uneia dintre cele mai semnificative investitii industriale realizate in Botosani in ultimii ani si reprezinta o noua etapa in dezvoltarea Electro-Alfa International. Astfel, la 35 de ani de la infiintare, compania isi consolideaza in continuare pozitia pe piata europeana prin parteneriatul strategic cu SGB-SMIT Group.
Disponibilitate raport
Rezultatele financiare sunt disponibile pe site-ul companiei, https://www.electroalfa.ro/, in sectiunea „Relatii investitori” / „Rezultate financiare”, precum si pe profilul emitentului pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti, www.bvb.ro, simbol: EAI. De asemenea, acestea sunt anexate si prezentului raport curent.
Conferinta telefonica
Conducerea va organiza o teleconferinta in limba engleza pentru prezentarea rezultatelor financiare aferente S1 2026. Teleconferinta, organizata pentru analisti, investitori individuali si institutionali va avea loc in data de 25 august 2026 la ora locala 15:00.
Pentru a participa la teleconferinta pentru prezentarea rezultatelor financiare aferente S1 2026, partile interesate sunt invitate sa se inregistreze AICI.
Stefan Petrea
Director General