Stiri Piata


ROMPETROL RAFINARE S.A. - RRC

Comunicat "Petromidia 40 ani"

Data Publicare: 05.09.2019 16:00:10

Cod IRIS: 95DB6

5 septembrie 2019                                                                                Contact: Paul Greavu

                                                                                                                Tel: 0372 276 125

Rafinaria Petromidia – patru decenii de performante si profesionalism

Rafinaria Petromidia Navodari aniverseaza 40 de ani de activitate, perioada in care a ajuns de la o idee, la cea mai mare unitate de profil din Romania si una dintre cele mai moderne din regiunea Marii Negre.

Petromidia si-a pornit prima instalatie in 1979 – Distilare Atmosferica – iar de atunci a inceput o evolutie care este dusa mai departe cu investitii majore, an de an. Doar in 2019, sunt alocate peste 50 de milioane de dolari pentru alinierea si continuarea modernizarii instalatiilor, dar si pentru digitalizarea rafinariei Petromidia.

Rezultatele operationale in crestere sunt dovada ca, in Petromidia, strategiile de dezvoltare au fost implementate cu succes. Anul trecut, au fost doborate nu mai putin de 11 recorduri, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate (5,92 milioane de tone), produse petroliere obtinute (5,78 milioane tone), productia de benzine (1,36 milioane tone) si motorine (2,75 milioane tone), combustibil de aviatie (317 mii tone) sau gradul de utilizare a capacitatii de rafinare (91,98%).

Rafinaria are cel mai mare randament de produse albe din regiune - 86,2% si se situeaza pe locul 9 din cele 250 de rafinarii din Europa si Africa, potrivit unui studiu realizat in 2018 de Wood MacKenzie.

In perioada 1979-2018, Petromidia a procesat un volum total de 122,8 milioane tone de materii prime si 3,1 milioane in prima jumatate a acestui an, obiectivul pentru 2019 fiind atingerea unui alt record istoric – 6,1 milioane tone.

Evolutia si framantarile acesteia s-au reflectat si in cantitatile prelucrate: aproximativ 26 milioane de tone (1979 – 1989) - parte a unui sistem centralizat de aprovizionare cu materii prime si de comercializare a produselor finite, 23,2 milioane de tone (1990 – 2000) – pe fondul tranzitiei la economia de piata, 22,6 milioane de tone (2001 – 2007) – alinierea la standardele obligatorii EURO si crearea unei retele proprii de distributie carburanti in Romania si in regiune, 51 milioane de tone (2008 – 2018) – parte a companiei nationale de petrol si gaze KazMunayGas si investitii importante pentru modernizarea si cresterea capacitatii de rafinare.

De la preluarea Rompetrol de catre KazMunayGas, au fost realizate investitii totale de peste 1,6 miliarde de dolari. Din aceasta suma, aproximativ un miliard de dolari a fost directionat catre Petromidia, iar cel mai amplu proiect, in valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari, a vizat modernizarea si cresterea capacitatii de la 3,5 la peste 5 milioane de tone de materii prime procesate anual.

„Petromidia reprezinta motorul dezvoltarii localitatii Navodari din ultimii 40 de ani, dar si inima Grupului KMG International – care sta la baza succesului Rompetrol in bazinul Marii Negre. Suntem mandri de istoria si performantele atinse de rafinarie si dorim sa continuam dezvoltarea Petromidiei, alaturi de principala noastra resursa: pasiunea si daruirea angajatilor. Sarbatorim impreuna cu oamenii care au construit povestea Petromidia, prezenti la toate etapele care au definit ceea ce inseamna astazi Petromidia – un model de eficienta si profesionalism”, a declarat Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International.

Primii pasi in dezvoltarea conceptului de Smart Refinery au fost facuti anul acesta prin implementarea Advance Process Control (APC) – un software menit sa optimizeze productia si sa reduca impactul asupra mediului inconjurator. Prin introducerea proiectelor de digitalizare la nivelul Petromidiei, rafinaria intra intr-o noua era, in care obiectivele principale sunt eficientizarea activitatii, reducerea costurilor si cresterea volumelor procesate.

Petromidia are in acest moment un indice de complexitate Nelson de 10.5 si este unitatea de prelucrarea din regiune cu cea mai mare capabilitate de extragere a sulfului din titei, obtinand exclusiv combustibili Euro 5. De asemenea, un studiu recent realizat de Solomon Associates arata faptul ca Petromidia a atins un indice de complexitate de 11.4 si este una dintre cele mai tinere rafinarii din Europa (dupa standardele internationale). Totodata, rata de utilizare este de aproximativ 90%, mai mare comparativ cu media europeana de 83%, nivel atins prin investitiile constante si dedicarea angajatilor.

Trecerea la carburanti de calitate superioara a fost realizata in mai multe etape: dupa modernizarile facute la inceputul anilor 1990, rafinaria a inceput sa produca din 1996 carburant Euro 2. La patru ani distanta, din Petromidia au plecat carburanti Euro 3, iar in 2005, a fost atins standardul de calitate Euro 4. In 2007, anul preluarii de catre KMGI, Petromidia a inceput sa livreze intern carburanti Euro 5, cu doi ani inainte de impunerile Comisiei Europene. Pasul a fost realizat ca urmare a maririi volumelor reactoarelor de peste trei ori. Carburantul Euro 5 (sub 10 parti de sulf per milion) este imbunatatit si optimizat constant, ca urmare a modernizarii instalatiilor din rafinarie.

Cu ajutorul investitiilor viitoare, KMG International vizeaza cresterea calitativa a carburantilor si intrarea pe segmentul Euro 6, care vor avea un impact si mai scazut asupra mediului inconjurator.

In acelasi timp, sunt prevazute mai multe proiecte extrem de importante si inovative, cum ar fi dezvoltarea unei noi statii de bitum, care ar dubla productia anuala, o statie de alchilare, care poate dezvolta capacitatea de obtinere a benzinei sau o instalatie de deparafinare, care va permite productia de carburant diesel optim si pentru temperaturi de -35 grade Celsius.

Pe platforma Petromidia lucreaza in acest moment peste 2.800 de oameni, angajati directi ai grupului, dar si subcontractori. Contributia anuala a Rompetrol Rafinare (operatorul rafinariei Petromidia) la Bugetul de Stat al Romaniei este de aproximativ 1,5 miliarde de dolari.

Cu ocazia aniversarii a 40 de ani de Petromidia, KMG International lanseaza proiecte de educatie si sanatate in regiune, cu scopul dezvoltarii sanatoase si armonioase a generatiei viitoare. Proiectele dezvoltate in parteneriat cu doua ONG-uri importante, vizeaza sustinerea copiilor care provin din medii dezavantajate din judetul Constanta si nu numai, printr-un program national de sanatate dentara gratuita, precum si sprijinirea educatiei de calitate si a profesorilor in sistemul de invatamant primar si gimnazial din judet, dar si educatia celor din licee si mediile universitare din Constanta.

Despre rafinaria Petromidia

Pentru constructia rafinariei a fost nevoie sa se recupereze din mare peste 30 de hectare de teren. Timp de patru ani, intre 1975 si 1979, lucrarile s-au derulat in ritm alert, pentru dezvoltarea unei rafinarii care sa se integreze in planul general de la acea vreme. Cu timpul, rafinaria a inceput sa introduca in fluxul tehnologic tot mai multe instalatii, inclusiv pe cele din Divizia de Petrochimie. De altfel, astazi, Petromidia este unicul producator de national de polietilene si polipropilene.

Dupa ce si rafinaria Vega a intrat in portofoliul Rompetrol, Rafinaria Petromidia a creat o sinergie perfecta cu unitatea din Ploiesti, careia ii ofera materialele/semifabricatele necesare pentru obtinerea unor produse si solutii speciale.

Petromidia Navodari este cea mai mare rafinarie din Romania si una dintre cele mai moderne din zona Marii Negre si Marii Mediterane. Amplasarea strategica si reteaua de distributie complexa fac din Petromidia un adevarat hub energetic, capabil sa acopere substantial reteaua de statii de distributie din Romania. De asemenea, carburantul produs la Petromidia, de o calitate superioara si in acord cu toate reglementarile romane si europene, este distribuit si in tari precum Bulgaria, Georgia sau Republica Moldova, unde este vandut tot sub brandul Rompetrol.

Departamentul de Comunicare si Relatii Publice

KMG International

 

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.