Stiri Piata


LIFE IS HARD S.A. - LIH

Rezultate financiare trim 1 2019

Data Publicare: 10.05.2019 18:00:09

Cod IRIS: 9F7E8

Către,

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI S.A.,

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ - Sectorul Instrumente și Investiții Financiare

 

Subscrisa LIFE IS HARD S.A. cu sediul în Florești, Str. Avram Iancu, nr. 500, jud. Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Cluj sub nr.  J/12/1403/2004, C.I.F. RO16336490, reprezentată legal de D-l. Barna Erik în calitate de Director General, vă transmite alăturat:

 

SINTEZA RAPORTULUI TRIMESTRULUI I 2019 AL LIFE IS HARD S.A.

 

Prin comparație cu începutul perioadei de raportare (01.01.2019) se observă o majorare a valorii activelor totale deținute de societate, respectiv creștere cu 70.31% în mărime relativă și 2,985,949 lei în mărime absolută. Mișcarea înregistrată la nivelul activelor companiei se datorează în fapt majorării mai pronunțate a activelor curente (+215.65%), comparativ cu cea marcată de activele imobilizate (+16.17%). Astfel, în structură, evoluția activelor imobilizate este rezultatul investițiilor efectuate de companie în active necorporale (24broker, eokey etc) reflectată în creșterea cu 20.43% . În ceea ce privește activele curente, trendul acestora se datorează în fapt mișcărilor înregistrate la nivelul elementelor componente, respectiv: (i) neîncasarea creanțelor reflectată în cresterea cu 226.19% a valorii acestora; dublarea disponibilităților bănești de aproximativ (+101.08%); și (ii) achiziția de stocuri (mărfuri) ce a determinat creșterea valorii acestora cu suma de 22,843 lei.

În trimestrul 1 al anului 2019, se constată diminuarea cu 20.56% a datoriilor noncurente (leasing financiar) pe fondul achitării ratelor aferente. În acest timp se remarcăprecum cresterea veniturilor în avans cu suma de 2,194,202 lei si respectiv majorarea datoriilor curente cu 75.5% ca urmare a creșterii datoriilor față de personal (+4.35%) rezultat al majorarilor salariale, a creditelor bancare (+161.11%), a datoriilor comerciale (+124.02%), comparativ cu reducerea datoriilor  fiscale (-31.60%) si a altor datorii (-24.38%). În consecință, mișcările înregistrate în structura datoriilor companiei au determinat majorarea datoriilor totale cu 210.38%. Referitor la capitalul propriu, la finele trimestrului 1 al anului 2019 comparativ cu începutul perioadei de raportare, se observă creșterea cu 2.15% a valorii acestuia pe seama reportarii profitului obtinut la nivelul anului 2018.

Astfel, se constată o creștere a activității LIFE IS HARD S.A., creștere reflectată în cifra de afaceri (+36.64%). Astfel, majorarea cifrei de afaceri se datorează în fapt creșterii veniturilor din producția vândută (+58.42%).

Activitatea de exploatare a companiei a cunoscut o deteriorare comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, acest lucru fiind reflectat în scaderea profitului operațional cu 2.28%. Prin urmare, în ansamblu rezultatul operațional în sumă de 88,372 lei, ce a fost obținut de companie, este rezultatul creșterii veniturilor operaționale (+10.02%), creștere care a devansat majorarea cheltuielilor operaționale (+10.95%).

Referitor la indicatorii de lichiditate, solvabilitate și risc determinați la nivelul societății, se remarcă o evoluție favorabilă la nivelul indicatorilor de lichiditate generală și intermediară, ceea ce generează consolidarea capacității entității de a-și acoperi datoriile curente pe seama activelor curente (Lg), respectiv a creanțelor și disponibilităților (Lr). În esență, acest trend nu s-a menținut și la nivelul indicatorilor de solvabilitate, care s-au diminuat cu 1.379 puncte (Sg) și cu 0.269 puncte (Sp) ca urmare a majorarii datoriilor totale (+210.38%). În ceea ce privește ratele de risc, se constată majorarea ratelor de îndatorare globală și de  autonomie financiară fapt ce reflectă cresterea riscului financiar la care este expusă entitatea, timp în ce, pe fondul scaderii profitului brut (-4.69%) comparativ cu majorarea înregistrată la nivelul  cheltuielilor cu dobânzile (+13.14%), se constată o scadere cu 1.5 puncte procentuale a ratei de acoperire a dobânzilor.

În ansamblu, pe fondul diminuarii profitului din exploatare (-2.28%), a profitului brut (-4.69%), respectiv a profitului net al perioade (-6.39%), la data raportării 31.03.2019 indicatorii de profitabilitate au înregistrat evoluții nefavorabile, comparativ cu perioada anterioară de referință.

Raportările contabile aferente perioadei de raportare încheiate la 31.03.2019, ale societății LIFE IS HARD S.A. au fost întocmite în conformitate cu OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, acestea nefiind auditate.

LIFE IS HARD S.A. (LIH) informează acționarii și investitorii cu privire la disponibilitatea Raportului Trimestrului I 2019, pregătit în conformitate cu prevederile Legii 24/2017 și ale Regulamentului ASF nr. 5/2018, începând cu 10 mai 2019, după ora 18:00 (ora locală).

Raportul trimestrului I 2019 al LIFE IS HARD S.A. poate fi consultat: (i) pe website-ul societății, categoria „Investor relations”, secțiunea „Financial results/Rezultate financiare”, link  https://www.lifeishard.ro/for-investors/; și (ii)  pe website-ul BVB (www.bvb.ro), precum si la link-ul de mai jos:


 

LIFE IS HARD S.A.

Dl. Barna Erik

Director General






 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.