Stiri Piata


ROMPETROL RAFINARE S.A. - RRC

Lucrarile de reparatie din rafinaria Petromidia Navodari, aproape de finalizare

Data Publicare: 28.09.2021 10:00:13

Cod IRIS: 673AD

 

 

28 septembrie 2021                                                                     Contact: Paul Greavu

                                                                                                        Tel: 0372 /276 125

 

Lucrarile de reparatie din rafinaria Petromidia Navodari, aproape de finalizare

Rompetrol Rafinare, companie membra a Grupului KMG International, a finalizat mare parte din lucrarile de revizie a unitatilor de productie de pe platforma Petromidia si efectueaza ultimele verificari tehnice in vederea repornirii activitatii de productie in conditii de maxima siguranta. Instalatiile tehnologice vor fi repornite etapizat si se preconizeaza ca vor atinge, pana la finele lunii octombrie, randamentele optime de functionare.

Pe fondul incidentului survenit pe data de 2 iulie 2021 in instalatia de Hidrofinare Petrol Motorina (HPM), activitatile de productie au fost sistate si au fost dispuse o serie de lucrari pentru refacerea instalatiilor afectate.

„Echipele de specialisti din cadrul companiei, impreuna cu cei din Rominserv si sustinuti de companii cu expertiza, au reusit, in perioada iulie – septembrie, sa verifice, sa repare si sa testeze activele de productie, toate fiind in linie cu obiectivul de a ne imbunatati constant performantele tehnice si de siguranta in exploatare. Le multumim colegilor si partenerilor pentru efectuarea corespunzatoare a acestor operatiuni. Impreuna, avem o mare responsabilitate in protejarea angajatilor, a comunitatii si a mediului inconjurator, dar si in aprovizionarea cu produse petroliere a Romaniei si a tarilor din regiunea Marii Negre”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, directorul general al Rompetrol Rafinare.

Graficul de lucrari a presupus un volum mare de actiuni, cu numar semnificativ de conducte verificate, remediate sau inlocuite, iar toate celelalte echipamente au fost verificate si remediate, unde a fost necesar. Totodata, cablurile de instrumentatie si cele electrice au fost inlocuite, iar in fiecare instalatie au fost verificate toate elementele si echipamentele care tin de siguranta in operare, iar personalul operator al rafinariei a fost reinstruit si recertificat.

Pe parcursul lucrarilor, au fost implicate peste 20 de companii, iar numarul total de oameni care au lucrat pentru repunerea in functiune a instalatiilor a fost de aproximativ 1.000 (angajatii Rompetrol Rafinare, Rominserv si specialisti din companiile contractate).

In ceea ce priveste instalatia de Hidrofinare Petrol Motorina, aceasta a fost izolata tehnologic, finalizarea reconstructiei si repornirea urmand sa aiba loc in cursul anului 2022.

Pentru toate lucrarile efectuate in aceasta perioada de nefunctionare a rafinariei, ulterior incidentului, Rompetrol Rafinare a fost in contact cu autoritatile competente, in vederea repornirii in siguranta si in conformitate cu cerintele legale.

Rompetrol Rafinare este cel mai mare activ al Grupului KMG International in Romania. Compania opereaza cele doua rafinarii ale Grupului – Petromidia Navodari si Vega Ploiesti (unic producator de bitum si hexan din Romania) si singura divizie de petrochimie din tara.

Principalii actionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct si indirect) si Statul Roman prin Ministerul Energiei (44,7%).

 

Departamentul de Comunicare si Relatii Publice

KMG International

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.