Actiunile Chromosome Dynamics intra la tranzactionare pe Sistemul Multilateral de Tranzactionare in 5 mai

03.05.2022

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) informeaza ca joi, 5 mai, intra la tranzactionare actiunile Chromosome Dynamics pe piata AeRO, segmentul de actiuni al Sistemului Multilateral de Tranzactionare. Actiunile companiei se vor tranzactiona sub simbolul bursier CHRD. Chromosome Dynamics este o afacere integrata de dezvoltare si cercetare in agribusiness centrata pe solutii inovatoare de IT si inteligenta artificiala. Compania a fost fondata in 2020.

Chromosome Dynamics a derulat in perioada 27 septembrie – 1 octombrie 2021 un plasament privat de vanzare de actiuni noi, in cadrul caruia au participat 60 de investitori. Compania a atras de la investitori suma de 3,35 milioane de lei, in urma vanzarii a 111.929 actiuni noi la un pret de 30 de lei/actiune. Fondurile sunt destinate sustinerii planurilor de dezvoltare software-hardware ale companiei, pentru promovare si marketing, servicii IT, extinderea spatiilor de birouri si pentru asigurarea cheltuielilor cu resursele umane. Capitalizarea anticipata a companiei este de 18,3 milioane de lei. Plasamentul privat si listarea actiunilor au fost realizate cu sprijinuL Goldring.

Echipa Chromosome Dynamics va suna pe 5 mai clopotelul Bursei de Valori Bucuresti. Evenimentul va fi transmis LIVE, de la ora 10:00, pe canalele social media ale BVB Facebook, YouTube si LinkedIn.

Mai multe informatii despre actiunile CHRD sunt disponibile aici.