O noua emisiune de obligatiuni OMRO IFN debuteaza pe Sistemul Multilateral de Tranzactionare in 10 mai

06.05.2022

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) informeaza ca marti, 10 mai, intra la tranzactionare o noua emisiune de obligatiuni OMRO IFN pe Sistemul Multilateral de Tranzactionare, in valoare de 10 milioane de lei. Obligatiunile se vor tranzactiona sub simbolul bursier OMRO26. OMRO IFN este una dintre primele institutii de microfinantare din Romania, infiintata in 1994 la Targu Mures. OMRO IFN este la a doua finantare prin emiterea de obligatiuni la Bursa. Prima emisiune de obligatiuni, in valoare de 2 milioane de euro, a debutat la Bursa in 2020.  

OMRO IFN a derulat intre 8 decembrie 2021 si 27 ianuarie 2022 un plasament privat de vanzare de obligatiuni, in cadrul caruia au participat 12 de investitori, dintre care 6 investitori calificati si 6 persoane fizice. Compania a vandut 100.000 de obligatiuni neconvertibile, negarantate, subordonate la un pret de subscriere de 99,5 lei/obligatiune. Obligatiunile au o valoare nominala de 100 lei, cu scadenta la 1 februarie 2027 si o rata a dobanzii de 9,5%. Fondurile atrase prin emisiunea de obligatiuni vor fi utilizate pentru finantarea activitatii de creditare, precum si pentru dezvoltarea sistemelor necesare activitatii de moneda electronica, conform Memorandumului. Plasamentul privat si listarea obligatiunilor au fost realizate cu sprijinul Goldring.

Echipa OMRO IFN va suna pe 10 mai clopotelul Bursei de Valori Bucuresti. Evenimentul va fi transmis LIVE, de la ora 10:00, pe canalele social media ale BVB FacebookYouTube si LinkedIn.

Mai multe informatii despre emisiunea de obligatiuni OMRO IFN sunt disponibile aici.