Stiri Piata


Med Life S.A. - M

MedLife achizitioneaza pachetul majoritar al Onco Team Diagnostic

Data Publicare: 10.09.2019 9:00:10

Cod IRIS: D0755

 

Sistemul Medical MedLife achizitioneaza primul laborator de anatomie patologica: Onco Team Diagnostic

 

 

Bucuresti, 10 septembrie 2019: Sistemul Medical MedLife, liderul pietei de servicii medicale private din Romania, anunta achizitionarea pachetului majoritar al societatii medicale Onco Team Diagnostic, adaugand astfel in portofoliul de achizitii primul laborator cu profil de anatomie patologica si biologie moleculara. Unitatea se alatura laboratoarelor din grup (MedLife Grivita, MedLife Brasov, Laborator Panduri s.a.) care asigura acest segment de analize.

 

Laboratorul Onco Team Diagnostic, situat in Bucuresti si cu o activitate de peste 6 ani pe piata, este unul dintre laboratoarele de referinta pentru acest segment, punand la dispozitia pacientilor un sistem complet automat de patologie, imunohistochimie si biologie moleculara. Echipa medicala, formata din medici cu experienta de peste 20 de ani, asigura un diagnostic de maxima acuratete, folosind metodologii si tehnici de varf din domeniu.

 

“Prin aceasta achizitie ne intarim activitatea pe partea de laborator, oferind pacientilor excelenta in procesarea testelor. Laboratorul este dotat cu tehnologie de ultima generatie, in linie cu standardele MedLife, iar echipa este formata din medici supraspecializati pe nisa lor. Este primul pas din proiectul de extindere si dezvoltare, aprobat de catre actionari in urma cu cateva luni. Urmeaza o perioada sustinuta de achizitii, la finalul careia dorim sa ne consolidam pozitia de lider”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte si CEO al MedLife Group.

 

Totodata, Onco Team Diagnostic este unul dintre furnizorii relevanti de servicii de laborator in contract cu Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (CASMB) si nu numai, unitatea avand contracte si cu Casele de Asigurari de Sanatate ale altor doua judete, Arges si Dambovita. In felul acesta, laboratorul acopera o gama larga de teste din segmentele histopatologie si imunohistochimie, cat si examene citodiagnostice.

 

“Ne bucuram sa devenim parte din cel mai mare sistem de sanatate privat. Acest parteneriat reprezinta in primul rand un parteneriat medical, pacientii nostri vor beneficia de multidisciplinaritate. In acelasi timp, este si o oportunitate mare de dezvoltare a afacerii noastre, beneficiind astfel de toata strategia si suportul grupului in zona medicala si cea de management. Vom face un pas important in evolutia companiei, iar in felul acesta vom avansa in complexitatea si eficienta actului medical, asigurand diagnostice clinico-patologice de o inalta acuratete”, a declarat Adina Balan, unul dintre actionarii laboratorului.

 

Potrivit reprezentantilor companiei, in 2018 unitatea a inregistrat o cifra de afaceri de 1,1 milioane de euro.

 

Prin preluarea laboratorului Onco Team Diagnostic, grupul MedLife ajunge la un portofoliu compus din 24 de companii achizitionate, ultima anuntata fiind Centrul Badea Medica, din Cluj-Napoca.

 

 

 

 

Despre MedLife:

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sanatate din Romania. Compania opereaza cea mai extinsa retea de clinici, una din marile retele de laboratoare medicale, spitale generale si specializate si are cea mai mare baza de clienti pentru Pachete de Preventie in Sanatate din tara. Este, de asemenea, din punct de vedere al vanzarilor, una dintre marile companii private de sanatate din Europa Centrala si de Est.

Actiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzactionare pe piata reglementata la vedere administrata de Bursa de Valori Bucuresti, Categoria Premium, avand simbolul de tranzactionare ″M″.

Grupul MedLife are un istoric de succes in ceea ce priveste atat cresterea organica, cat si cresterea prin achizitii. Incepand cu 2009 a deschis sau a achizitionat peste 83 de unitati medicale. Echipa sa puternica si experimentata de management a fost capabila sa creeze si sa gestioneze aceste oportunitati de crestere, dobandind cunostinte si experienta valoroase, care sa ii permita gasirea celei mai bune cai pentru continuarea cu succes a extinderii.

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.