TeraPlast intra in indicele BET care ajunge la 17 companii pentru prima data in istorie

23.03.2020

  • Adrian Tanase, CEO BVB: Includerea companiei Teraplast vine in sensul unei mai bune reprezentari a sectoarelor de pe Bursa in indicii BET si BET-TR. Din punct de vedere al investitorilor, institutionali sau de retail, diversificarea sectoriala este un element esential in strategia investitionala.
  • Alexandru Stanean, Director General TeraPlast: Noi suntem determinati sa servim in continuare interesele actionarilor nostri si ale potentialilor investitori, demonstrand ca suntem o companie stabila, atractiva, lichida, in care pot avea incredere. Avem resursele necesare atingerii obiectivelor propuse pentru 2020, iar primele luni ale acestui an sunt in parametrii bugetati.
  • Radu Hanga, Presedinte BVB: Avem nevoie de povesti de succes, atat in Romania, cat mai ales pe bursa. Ne dorim sa vedem cat mai multi emitenti romani listati la BVB ca isi asuma un rol de leadership in domeniile lor de activitate atat la nivel national, cat si regional.

 

Bursa de Valori Bucuresti (BVB), institutie fundamentala a pietei de capital, a extins la 17 numarul de companii care fac parte din indicii BET si BET-Total Return (TR), dupa ce Comisia Indicilor a aprobat ca TeraPlast (simbol de tranzactionare TRP), sa faca parte din componenta celor doi indici incepand cu data de 23 martie. Grupul TeraPlast, cel mai mare producator roman de materiale de constructii, este prezent pe bursa locala prin compania omonima, care a fost listata la BVB in iulie 2008.

„Includerea companiei Teraplast vine in sensul unei mai bune reprezentari a sectoarelor de pe Bursa in indicii BET si BET-TR. Din punct de vedere al investitorilor, institutionali sau de retail, diversificarea sectoriala este un element esential in strategia investitionala,” a declarat Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucuresti.

BET este primul indice lansat de BVB si include cele mai tranzactionate companii listate pe bursa locala, cu exceptia SIF-urilor, iar BET-TR reflecta si dividendele acordate de companiile din BET.

„Suntem intr-un moment in care pe piata financiara se vad putine vesti bune. Cu toate acestea, noi suntem determinati sa servim in continuare interesele actionarilor nostri si ale potentialilor investitori, demonstrand ca suntem o companie stabila, atractiva, lichida, in care pot avea incredere. Avem resursele necesare atingerii obiectivelor propuse pentru 2020, iar primele luni ale acestui an sunt in parametrii bugetati. Avem experienta sa gestionam situatiile de criza de genul celei pe care o traversam in prezent pentru ca am mai trecut acum 12 ani printr-o criza. Daca nu se vor inchide toate fabricile nealimentare, dupa modelul italian, suntem increzatori ca vom iesi mai puternici,” a declarat Alexandru Stanean, Director General TeraPlast.

„Avem nevoie de povesti de succes, atat in Romania, cat mai ales pe bursa. TeraPlast este compania care ne arata ca se poate sa reusesti nu doar sa fii in avangarda pietei locale, ci si sa ajungi prin strategie si viziune sa detii un puternic rol in regiune. Ne dorim sa vedem cat mai multi emitenti romani listati la BVB ca isi asuma un rol de leadership in domeniile lor de activitate atat la nivel national, cat si regional,” a spus Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti.

Cu o traditie de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este, in prezent, cel mai mare producator roman de materiale de constructii. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraSteel Romania si Serbia, Wetterbest, TeraGlass, TeraPlast Ungaria. Din aprilie 2019, business-ul de reciclare al Grupului se desfasoara in compania independenta TeraPlast Recycling. Grupul TeraPlast a realizat in 2019 o cifra de afaceri de 972,6 milioane de lei si o EBITDA de 91,2 milioane de lei, in timp ce valoarea investitiilor efectuate de Grup anul trecut a depasit 98 milioane de lei. Pentru anul 2020, Grupul TeraPlast tinteste o cifra de afaceri de 1,25 miliarde lei, in crestere cu 29% fata de 2019, si o EBITDA de peste 145 milioane de lei.

 

Indicele BET: 17 companii  

BET (Bucharest Exchange Trading index) este primul indice dezvoltat de BVB si reprezinta indicele de referinta al pietei locale de capital. Infiintat pe 19 septembrie 1997, BET a avut in componenta sa un numar maxim de 10 companii timp de aproape doua decenii. In martie 2017, a fost extins la 12 companii prin includerea Conpet (simbol bursier COTE) si MedLife (simbol bursier M). Conpet are ca principala activitate transportul prin conducte si pe calea ferata a titeiului intern si din import, gazolinei, condensatului si etanului lichid catre rafinariile din Romania, in timp ce MedLife este cel mai mare operator privat de servicii de sanatate din Romania. La jumatatea anului 2017, BET a fost extins la 13 companii, odata cu includerea DIGI Communications N.V. (simbol bursier DIGI), important furnizor de servicii de telecomunicatii din Romania si Ungaria. In septembrie 2018, alte doua companii au fost incluse in BET si BET-TR. Este vorba de Sphera Franchise Group (SFG), unul dintre cei mai importanti operatori din domeniul foodservice din Romania, si Purcari Wineries (WINE), producator de vin de top din Europa Centrala si de Est. In martie 2019, componenta indicelui a fost extinsa la 16 companii, odata cu includerea ALRO (ALR), unul dintre cei mai mari producatori de aluminiu integrati pe verticala din Europa, in functie de capacitatea de productie.

Incepand cu 23 martie 2020, cele 17 companii care face parte din indicii BET si BET-TR sunt: Alro (ALR), Banca Transilvania (TLV), BRD - Groupe Societe Generale (BRD), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Conpet (COTE), DIGI Communications N.V. (DIGI), Electrica (EL), Fondul Proprietatea (FP), MedLife (M), OMV Petrom (SNP), Nuclearelectrica (SNN), Purcari Wineries (WINE), Romgaz (SNG), Sphera Franchise Group (SFG), TeraPlast (TRP), Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL).