De cinci ori mai multi vizitatori au accesat luni website-ul BVB

24.08.2015

Website-ul Bursei de Valori Bucuresti (BVB), www.bvb.ro, a inregistrat luni un numar de cinci ori mai mare de vizitatori concomitenti decat numarul obisnuit de utilizatori, iar activitatea intensa a pietei s-a reflectat si in numarul de mesaje de date care au fost procesate. Cele mai accesate pagini astazi au fost cele cu date de tranzactionare si statistici, accesate simultan de mii de vizitatori. Cei mai multi utilizatori au accesat www.bvb.ro de pe desktop.

Aceste aspecte au evidentiat un interes neobisnuit de ridicat al investitorilor si al potentialilor investitori fata de evolutia bursei din Romania in contextul evolutiei pietelor la nivel global de astazi. Sesiunea de tranzactionare de astazi a inregistrat doua recorduri absolute ca urmare a activitatii intense pe piata BVB: aproximativ 550.000 de instructiuni de ordine si 15.981 de tranzactii.

BVB a realocat resursele necesare pentru cresterea capacitatii website-ului in ceea ce priveste procesarea si transmiterea, astfel incat sa raspunda pe viitor cererii foarte ridicate de informatii venite din partea vizitatorilor website-ului sau.

Ii asiguram pe clientii nostrii ca implementam toate masurile necesare pentru a-i tine la curent cu informatii la zi si ne vom adapta pentru a raspunde interesului ridicat manifestat astazi de acestia pentru piata BVB.

Stakeholder-ii pietei pot urmari evolutia pietei si tranzactiile realizate la BVB prin intermediul aplicatiilor BVB pentru smartphone si tableta, disponibile gratuit in magazinele Google Play si AppStore – “BVB”.

 


______________________
Bursa de Valori Bucuresti administreaza piete de actiuni, obligatiuni si alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, si furnizeaza o gama variata de servicii participantilor la pietele financiare. Bursa de Valori Bucuresti este o companie listata pe propria piata din 2010. Pentru informatii suplimentare vizitati www.bvb.ro.  

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati pe:
Stefan Musgociu, Specialist PR, +40.730.255.030, stefan.musgociu@bvb.ro