Mai sunt cateva zile pana la cea de-a zecea editie a Forumului Investitorilor Individuali care va avea loc pe 16 noiembrie la Bucuresti

05.11.2019

  • Au mai ramas cateva zile pana la inceperea celui mai important forum national de educatie financiara in domeniul investitiilor, organizat de Bursa de Valori Bucuresti si partenerii institutiei pe 16 noiembrie la JW Marriott in Bucuresti.
  • Participarea este gratuita si in limita locurilor disponibile. Inregistrarile se fac exclusiv pe site-ul dedicat proiectului: www.bvbforum.ro/inregistrare.
  • Reprezentanti ai companiilor de brokeraj, fondurilor de investitii, fondurilor de pensii, companiilor listate si analisti vor fi speakeri la cel mai important eveniment dedicat investitorilor de retail. Lineup-ul de speakeri si agenda evenimentului se afla pe www.bvbforum.ro.
  • Adrian Tanase, CEO BVB: Forumul Investitorilor este un eveniment de referinta nu doar in calendarul celor care au facut din fenomenul investitional o constanta, ci si in randul celor care abia acum descopera oportunitatile oferite de piata de capital, care capata tot mai multa tractiune pe fondul promovarii la statutul de Piata Emergenta. Sunt adesea intrebat: Cand este cel mai bine sa investesti? Oricand. Cel mai important este sa incepi si sa faci acest lucru constant si pe termen lung.
  • Lucian Anghel, Presedinte BVB: In toate editiile acestui Forum, numerosi romani au putut primi in cadrul acestor evenimente sfaturi de investitii pentru fondurile economisite de la unii dintre cei mai buni manageri de bani din Romania. Astfel, cei care ar fi investit in actiuni incluse in indicele BET in septembrie 2012 ar fi obtinut un randament in lei de 216% (BET-TR) pana in octombrie 2019 luand in calcul si dividendele oferite de companiile listate.

 

Bursa de Valori Bucuresti (BVB), institutie fundamentala a pietei de capital, organizeaza impreuna cu partenerii cea de-a zecea editie a Forumului Investitorilor Individuali, eveniment de referinta dedicat investitorilor de retail. Pe 16 noiembrie, la JW Marriott din Bucuresti, specialisti ai pietei de capital din randul companiilor de brokeraj, fondurilor de investitii, fondurilor de pensii si companiilor listate alaturi de analisti vor fi speakeri la cel mai important eveniment dedicat investitorilor individuali.

Cei care doresc sa participe la cea de-a zecea editie a celui mai important forum national de educatie financiara  in domeniul investitiilor se pot inregistra gratuit pe site-ul dedicat proiectului: www.bvbforum.ro/inregistrare. Accesul la eveniment va fi permis pe baza inscrierii si in limita locurilor disponibile.

„Forumul Investitorilor este un eveniment de referinta nu doar in calendarul celor care au facut din fenomenul investitional o constanta, ci si in randul celor care abia acum descopera oportunitatile oferite de piata de capital, care capata tot mai multa tractiune pe fondul promovarii la statutul de Piata Emergenta. Sunt adesea intrebat cand este cel mai bine sa investesti? Oricand. Cel mai important este sa incepi si sa faci acest lucru constant si pe termen lung,” a declarat Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucuresti.

„In cele zece editii de Forum, numerosi romani au putut primi in cadrul acestor evenimente sfaturi de investitii pentru fondurile economisite de la unii dintre cei mai buni manageri de bani din Romania. Astfel, cei care ar fi investit in actiuni incluse in indicele BET in septembrie 2012 ar fi obtinut un randament in lei de 216% (BET-TR) pana in octombrie 2019 luand in calcul si dividendele oferite de companiile listate. In acesti ani performanta oferita de actiunile principale listate la BVB a depasit cu mult alte tipuri de investitii financiare sau inflatia. Odata cu cresterea gradului de educatie financiara romanii vor descoperi avantajul utilizarii principiului universal de investire – „sa nu pui toate ouale in acelasi cos” - principiu care le va permite sa-si imbunatateasca profitabilitatea investirii fondurilor agonisite cu atata truda,” a declarat Lucian Anghel, Presedintele Consiliului de Administratie al BVB.

Forumul Investitorilor Individuali este un eveniment de referinta organizat de Bursa de Valori Bucuresti incepand cu anul 2013, cu misiunea de a populariza piata de capital in randul persoanelor fizice. Forumul este adresat tuturor celor care doresc sa beneficieze de acces direct al speakeri de inalta calitate din domeniul financiare si sa obtina mai multe cunostinte despre ce presupun investitiile directe sau indirecte la bursa. Pentru investitorii de pe piata de capital aflati la inceput, Forumul este o ocazie de a afla de la profesionisti in domeniu informatii valoroase, iar pentru investitorii cu experienta, Forumul este, printre altele, un prilej de socializare cu alti investitori si de impartasire a experientelor de trading.  

Partenerii evenimentului: BRD Asset Management, BRK Financial Group, BT Asset Management, BT Capital PartnersErste Asset Management RomaniaGoldringOTP Asset Management RomaniaTradeVille. Partener institutional ARIR. Parteneri media: DIGI24AGERPRES, Radio Romania Actualitati, FinZoom.